Diagnostice și tratamente personalizate pentru bolnavii de cancer din vestul țării!


Aparatură medicală de ultimă generație, în valoare de peste trei milioane de euro va ajunge la Centrul OncoGen din Timișoara!
Datorită acestor aparate ultra-perfomante diagnosticele vor fi mai precise la bolnavii de cancer, iar tratamentul va putea fi personalizat! Echipamentele medicale vor fi achiziționate în cadrul unui proiect transfrontalier România-Serbia, în care Centrul OncoGen este partener.
Valoarea totală a proiectului este de 12 milioane de euro, însă 6 milioane sunt alocate părții sârbe, 3,4 milioane Centrului OncoGen din Timișoara iar 2,8 milioane Spitalului Județean din Reșița.
Contractul de finanțare a fost semnat astăzi de cele trei părți implicate, iar începând de acum în trei ani și jumătate proiectul va fi finalizat.
”Reșița își îmbunătățește condițiile de tratament și diagnostic în cancer, având o unitate de tratament al paciențilot cu cancer, iar sarcina noastră e de a crea un protocol la cel mai înalt nivel posibil de diagnostic și tratament pentru pacienții din această zonă, în mod specia. Aparatura pe care o luăm este o aparatură de secvențializare și diagnostic la nivel genetic, la nivel de ADN pentru a dezvolta în Oncogen cel mai puternic centru de diagnostic personalizat și de tratament personalizat din România. La noi în țară încă diagnosticul în boala canceroasă mai pune probleme, pentru noi cu această aparatură nu vor exista probleme de eroare, diagnosticul va fi extrem de precis și de clar. Diagnosticul la nivel molecular îți permite corelația cu un tratament care în țările avansate a îmbunătățit cu 80% randamentul tratamentului”, spune Virgil Păunescu, manager de proiect.

”Am semnat acest contract important pentru Spitalul din Pozarevac, deoarece 200 de mii de oameni vor beneficia de rezultatele acestui proiect. Pentru noi este un pas foarte mare înainte, care va ajuta la vindecarea acestei boli oncologice. Spitalul nostru este unul regional iar cu această ocazie vom finaliza lucrările la noua clădire care este pe trei etaje (…) Scopul nostru este să facem progrese în chirurgia oncologică iar oamenii din regiune vor avea șanse mai mari de vindecare”, a declarat Danko Nicolic, directorul Spitalului din Pozarevac.
Obiectivul proiectului îl reprezintă practic dezvoltarea oncologiei în regiune, printr-o infrastructură modernă și eficientă, cu scopul de a asigura accesul la servicii de înaltă calitate pentru diagnosticul și tratamentul cancerului.
În cadrul proiectului, Centrul OncoGen va elabora aplicații software dedicate, care vor fi implementate ulterior în toate spitalele din regiune și va achiziționa echiopamente specifice pentru diagnostic personalizat în cancer, prin secvențiere. Tehnica secvențierii permite identificarea exactă a genelor implicate în apariția și dezvoltarea cancerului, asigurând diagnosticul de precizie al bolii și personalizarea terapiei. Această abordare inovativă aduce medicina românească la nivelul performanței de ultimă oră pe plan internațional, care țintește vindecarea bolii sau prelungirea duratei și calității vieții.
Spitalul Județean din Timișoara nu este la primul proiect de așa mare amploare pe care îl obține din fonduri europene, însă cu siguranță, spune directorul spitalului, nu va fi nici ultimul.
”Peste 3 milioane de euro au fost alocate Spitalului Județean din Timișoara. Este un proiect a cărui valoare se ridică la peste 11 milioane de euro. Durata acestui proiect este de 42 de luni începând din ziua de astăzi, care este data semnării contractului. Pentru noi reprezintă o sursă de finanțare extrem de importantă pentru că dovedim prin această preocupare de cercetare că dorim să atragem fonduri extra bugetare pe lângă celelalte fonduri pe care le obține Spitalul Județean. Suntem la al patrulea proiect câștigat în ultimii 7 ani, începând cu Institutul Oncogen, în total au fost proiecte de peste 20 de milioane de euro”, spune Marius Craina, directorul Spitalului Județean din Timișoara.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








Lasă un răspuns