Detalii înfiorătoare, despre violurile comise de fraţii Calapiş! Cum acţionau cei doi gemeni?

Adrian şi Alexandru Calapiş, gemenii din Sânnicolau Mare, au fost trimişi în judecată, împreuna cu iubita unuia dintre ei, pentru violarea mai multor copii.
Faptele de care sunt acuzaţi cei doi fraţi s-au întins pe perioada unui an întreg, însă abia acum ancheta a ajuns la final.
Tinerii au fost ajutaţi în permanenţă, de iubita unuia dintre ei, care era bonă şi care le facilita celor doi, accesul la copiii pe care ea îi avea în îngrijire.
Însă şi ea participa la actele sexuale care, de ulte ori erau filmate şi folosite ca obiect de şantaj.
“Inculpata de sex feminin, care avea în îngrijire doi copii minori, uneori împreună cu unul dintre inculpați care era iubitul ei, au întreținut acte sexuale și raporturi sexuale cu ambii minori, respectiv i-au supus pe aceștia la alte tipuri de acte sexuale care nu implică penetrarea. De asemenea, cei doi inculpați au întreținut raporturi sexuale și acte sexuale în prezența celor doi minori. La săvârșirea unora dintre infracțiuni a participat și cel de-al doilea inculpat, care de asemenea a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale cu inculpata, în prezența celor doi minori, fiind determinat de iubitul inculpatei să așeze pe unul dintre minori care urma să realizeze un act sexual asupra inculpatei, însă minorul a refuzat. Într-un alt moment, acest din urmă inculpat a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale cu inculpata, lângă autovehiculul în care se aflau cei doi minori, iar cu complicitatea inculpatei a încercat să întrețină un raport sexual oral cu unul dintre minori. Unele dintre abuzurile sexuale ale celor doi minori au fost filmate de către inculpați”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
De asemenea, iubitul tinerei care lucra ca bonă, la diferite familii, a violat alţi doi minori de 12, respective 15 ani şi a filmat scenele.
Ulterior, îi şantaja pe cei doi copii, spunându-le că dacă refuză alte acte sexuale cu el, va face imaginile publice.
Individul nu s-a oprit aici şi şi-a găsit şi alte victime, de 7 respectiv 9 ani.
“În cursul lunii martie 2022 același inculpat s-a masturbat în prezența a altor doi minori, decât cei menționați anterior, având vârstele de 7 și 9 ani, iar cu minorul în vârstă de 9 ani a întreținut un act sexual oral și acte de natură sexuală”, se mai arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Acum, toţi cei trei sunt acuzaţi de corupere sexuală a minorilor în formă continuată, viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, tentativă la infracțiunea de viol, rele tratamente aplicate minorului, act sexual cu un minor în formă continuată, viol, tentativă la infracțiunea de agresiune sexuală, șantaj, tentativa la infracțiunea de viol.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns