Skip to main content

Descoperă cultura niponă! Săptămâna dedicată Japoniei, la Universitatea de Vest din Timișoara

XPilates & Spa

Universitatea de Vest din Timișoara organizează,, în perioada 3-4 noiembrie 2023, a unei serii de evenimente grupate sub genericul „Săptămâna culturii japoneze”.

Astfel, în prezența E.S. Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, şi a prorectorului UVT conf. univ. dr. Cătălina Ancuţa, responsabil cu strategia de relaţii internaţionale și diaspora, vineri, 3 noiembrie 2023, începând de la ora 10, la sediul UVT situat pe str. Paris nr. 1 va fi inaugurat Centrul de Studii Est-Asiatice al Universității de Vest din Timișoara (https://csea.uvt.ro/), care își propune să reprezinte o platformă de promovare a proiectelor și inițiativelor de cercetare, a conferințelor academice și publicațiilor științifice, a oportunităților de life-long learning în zona limbilor, literaturilor și culturilor est-asiatice. Inaugurarea acestui centru are loc în contextul demarării, în acest an academic, a primei specializări universitare autorizate de Limba și literatură japoneză din zona de vest a țării, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a UVT.

Manifestările vor continua cu o conferinţă a domnului ambasador Ueda (sediul UVT, V.Pârvan. nr. 4, amfiteatrul A01, începând de la ora 11.30) şi cu prezentarea programului de burse pentru studenţi internaţionali al Ministerului Educaţiei, Culturii, Sporturilor, Ştiinţei şi Tehnologiei din Japonia (sediul UVT, V.Pârvan. nr. 4, amfiteatrul A01, începând de la ora 14).

Sâmbătă, 4 noiembrie, la sediul UVT din bd. V. Pârvan (holul principal de la parterul sediului principal UVT, începând de la ora 10.30), Secţia Culturală a Ambasadei Japoniei în România, în parteneriat cu Centrul de Studii Est-Asiatice al Universităţii de Vest din Timişoara, cu colaborarea Centrului Cultural Japonez al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca va organiza ateliere de shodō (caligrafie) şi origami (împăturirea hârtiei), care vor fi urmate de o demonstraţie şi un atelier de tōsenkyō (aruncarea evantaiului).

Programul zilei de sâmbătă se va încheia cu două dansuri tradiţionale în stilul Nihon buyo, interpretate de doamna Cristina Şendroiu (Aula Magna „Ioan Curea” UVT, începând de la ora 13), şi de vizionarea filmului japonez „Samā firumu ni notte” (Un film de vară, 2020), în regia şi scenariul lui Matsumoto Sōshi (Aula Magna „Ioan Curea” UVT, începând de la ora 13.30). Publicul va fi invitat să se apropie de contextul cultural al fimului de către conf. univ. dr. George Șipoș, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie.

Săptămâna culturii japoneze de la Timişoara se încadrează într-un set mai amplu, naţional, de evenimente care au loc anual în România şi care au drept scop promovarea în ţara noastră a culturii japoneze.

„Săptămâna culturii japoneze va marca la Timișoara un moment inaugural de mare interes, la Universitatea de Vest din Timișoara: lansarea Centrului de Studii Est-Asiatice de la UVT, în atmosfera deosebită creată de noul spațiu al clădirii istorice restaurate de la strada Paris, un spațiu distinct și un reper al orașului în care vor avea loc tot mai multe evenimente și întâlniri cu bogat conținut științific și artistic. Îi mulțumim Excelenței Sale, Ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, pentru onoarea de a ne fi alături în acest moment inaugural, pentru un parteneriat de viitor corientat spre dezvoltarea studiilor japoneze, benefic generațiilor de studenți și cercetători care vor vizita acest centru”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Accesul la toate activitățile care au loc la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul acestui eveniment este gratuit.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest