Skip to main content

Delegațiile diplomatice din Republica Socialistă Viet Nam și din Regatul Malaysia, la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Timişoara

XPilates & Spa

Universitatea Științelor Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a fost astăzi, gazda unui eveniment de o importanță deosebită pentru mediul academic bănățean, dar și pentru legăturile internaționale, în sens mai larg.

Doi ambasadori ai unor țări din Orient au fost primiți ca oaspeți de seamă de conducerea universității.

Delegațiile diplomatice din Republica Socialistă Viet Nam și din Regatul Malaysia au fost conduse de însuși Excelențele Lor ambasadorii țărilor la București.

Din Viet Nam E.S. Ambasadorul Do Duc Thanh și doamna Le Thai Hoa Van au venit împreună cu prim secretarul Ambasadei doamna Hoang Thi Phuong Mai și Tran Huy Khanh reprezentant al Quinn Viet Nam în România. Iar Malaysia a fost reprezentată de E.S. domnul Tengku Sirajuzzaman Bin Tengku Mohamed Ariffin.

În deschiderea discuțiilor, rectorul Cosmin Popescu a făcut o scurtă descriere a universității și a caracterului de deschidere spre lumea largă a programelor de studiu de la toate nivelurile. Este binecunoscut că în afara educației și a cercetării științifice, internaționalizarea este un alt palier de important al activității academice. Dovadă a acestui fapt stau cele două două limbi oficiale (engleză și franceză) în care se studiază la Timișoara, la cele peste 30 de specializări.

Cele două țări doresc o colaborare mai strânsă în special în domeniul pregătirii de cadre specializate pentru economia elor două țări asiatice. Dacă în cazul Malaesyei până acum nu au fost cazuri de studenți pregătiți în România, din Viet Nam au venit în timp mii de studenți ce mai apoi au aplicat în țara lor cunoștințele acumulate pentru dezvoltarea statală. Însuși actualul prim-ministru vietnamez a fost la vremea sa student în România. Ambele părți au căzut de acord că aceste relații ar trebui reînodate în actualele circumstanțe mai moderne.

Sâmbătă cele două delegații vor continua discuțiile fructuoase și în alte domenii ce sunt de interes ca: turismul, legislația ce privește relațiile de muncă pentru cei care vin din afara spațiului european să muncească în economia românească.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest