Dan Idolu răspunde atacului furibund al primarului Nicolae Robu! De ce spune că e bun manager la Aeroportul Timișoara?


Directorul Aeroportului Timișoara, Dan Idolu, sare la gâtul primarului Nicolae Robu, după ce acesta l-a acuzat de prost management.
La trei zile după ce Robu a declarat în plenul Consiliului Local că Idolu a prăbușit aeroportul, iată că social-democratul vine cu o altă perspectivă.
“În contextul în care Timișoara este de ani de zile tot mai sufocată de traficul auto şi implicit locurile de parcare devin o problemă tot mai mare, proiectele „science fiction” prezentate de primarul Nicolae Robu duc în derizoriu situaţia gravă de fapt. În ședința extraordinară de Consiliu Local, care a avut loc luni, 8 mai a.c., după ce unul dintre proiectele de H.C.L. susținut de dânsul nu a primit votul Consiliului Local, domnul Nicolae Robu a simțit nevoia răutăcioasă să atace actualul management al Aeroportului, afirmând public printre altele că: <<Aeroportul Internațional Timișoara a avut în ultimii 10 ani o creștere de doar 2% a numărului de pasageri>>. Suntem nevoiți să-l corectăm şi să îi facem cunoscute datele reale ale numărului de pasageri pe perioada menţionată comunicate la Institutul Naţional de Statistică”, a spus Dan Idolu.
Acesta a trimis un comunicat în care a explicat că atât traficul pasagerilor, cât și cel de marfă a crescut semnificativ în ultimii zece ani de zile, și că este prevăzută o creștere și mai mare pentru anul viitor.
Iată mesajul directorului Dan Idolu:
“În ultimii 10 ani, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat creşteri ale traficului aerian, atât în privinţa numărului de pasageri, al zborurilor, cât şi al traficului de mărfuri. La baza susţinerii acestor afirmații stau datele statistice raportate la Institutul Naţional de Statistică privind numărul pasagerilor îmbarcați/debarcaţi pe Aeroportul Internațional Timișoara începând cu anul 2007 până la ora actuală. Aceste date demonstrează faptul că volumul de pasageri îmbarcați/debarcaţi (fără pasagerii aflaţi în tranzit) de pe A.I.T. va creşte cu 390% în 2018 raportat la 2007. În perioada 2007-2009 traficul de pasageri a înregistrat o creştere de 25%, în timp ce în perioada 2010-2012 traficul pasagerilor a crescut cu doar 1% (perioadă în care actuala echipa managerială nu a activat la aeroport). În ultimii 4 ani, respectiv 2013-2016, trendul ascendent este evident, creşterea numărului de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi fiind de 165%. Dacă ne raportăm la estimările statistice realizate având la bază contracte deja încheiate între aeroport şi companii aeriene, în perioada 2013-2018 rata de creştere va fi de 284%. Pentru anul 2018 preconizăm o creştere cu cel puţin 11% față de 2017 (aeroportul atingând 2.000.000 pasageri pe an).
În ceea ce priveşte traficul aerian al mărfurilor pe aeroportul din Timişoara, datele statistice pentru perioada 2013-2017 arată o creştere de 281%, iar pentru perioada 2007-2017 vom avea o creştere de 489%.
Pentru a conforma infrastructura aeroportuară cu rata de creştere a traficului, în anul 2016 a fost contractată documentaţia tehnico-economică pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, mai exact extinderea aerogării de pasageri şi a parcării auto. Sunt planificate investiţii pentru construcţia de aerogară, terminal de mărfuri şi achiziţii de echipamente până în 2020 în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, după cum urmează:
2017-2020:
Terminal sosiri externe – 3 mil euro
Modificare faţadă aerogară – 300.000 euro
Parcare – 444.000 euro
Terminal plecări externe – 9 mil euro
Achiziţii echipamente aeroportuare – 8,5 mil euro
Achiziţii autospeciale – 1,5 mil euro
Extindere şi modernizare balizaj la platformă – 1,3 mil euro
Sistem de monitorizare individuală a lămpilor de balizaj – 260.000 euro
Extindere platformă parcare aeronave – 5,5 mil euro
Achiziţionare/ montare sistem balizaj pistă – 450.000 euro
Terminal intermodal de marfă – 20 mil euro
Activitatea desfășurată de A.I.T. este de o importanță maximă pentru întreaga Regiune de Vest a României şi în primul rând a oraşului Timişoara, oferind o mobilitate mai mare a persoanelor, generând locuri de muncă şi, implicit, favorizând dezvoltarea economică şi turistică a regiunii.
Administraţia aeroportului Timişoara este conştientă că mai sunt unele aspecte pentru care primim observaţii şi critici de la clienţi şi care trebuie remediate, dar un primar al Municipiului Timişoara să denigreze din motive de vanitate politică o entitate economică atât de importantă pentru Municipiul Timişoara este inadmisibil.
Structura traficului aerian de pasageri subliniază faptul că deocamdată, oraşul Timişoara, prin ceea ce oferă ca imagine nu generează un flux mai consistent de pasageri străini. Solicităm Primăriei Timişoara ca printr-o administrare mai riguroasă a programului de dezvoltare urbană a oraşului, prin organizarea unor evenimente cultural-sportive cu adevărat atractive şi printr-un marketing turistic eficient să crească atractivitatea turistică a oraşului Timişoara. Astfel, va creşte traficul de pasageri la aeroportul din Timişoara, care, în prezent, este predominant format din pasageri cu cetăţenie română cu domiciliul în ţară sau în străinătate şi nu de către turişti de altă cetăţenie.
Municipiul Timişoara şi regiunea Banat, fără funcţionarea eficientă şi dinamică a Aeroportului Internaţional Timişoara, nu ar fi beneficiat în aceeaşi măsură de un factor deosebit de important pentru dezvoltarea regională. Aeroportul Timişoara, fără o zonă social-economică dezvoltată nu ar fi atins performanţele statistice de trafic actuale.
De aceea, credem că răbufnirile răutăcioase şi nefondate ale lui Nicolae Robu nu sunt conforme cu realitatea şi aduc prejudiciu de imagine locuitorilor din această regiune a ţării, apreciată pentru comportamentul civilizat al locuitorilor săi.”
sursa foto: evz.ro
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Alice TRIFU See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Alice TRIFU See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Alice TRIFU See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Alice TRIFU See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Alice TRIFU See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Alice TRIFU See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Alice TRIFU See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Alice TRIFU See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Alice TRIFU See Full Bio






https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Aeroportul_Internațional_Timișoara_-_Traian_Vuia
Traficul de pasageri pe aeroportul Timisoara
An Pasageri (total) [14] Evoluție Miscări aeronave Evoluție
2005 611.705 ▬ 22.716 ▬
2006 753.934 23,2% ▲ 24.817 9,2% ▲
2007 836.574 6,7% ▲ 25.379 2,2% ▲
2008 890.704 6,4% ▲ 24.788 2,4% ▼
2009 973.873 9,3% ▲ 24.815 0,1% ▲
2010 1.138.431 16,8% ▲ 25.807 3,9% ▲
2011 1.202.925 5,6% ▲ 23.214 10,1% ▼
2012 1.039.109 13,7% ▼ 18.522 20,3% ▼
2013 757.096 27,2% ▼ 11.929 35,6% ▼
2014 736.191 2,8% ▼ 10.293 13,7% ▼
2015 924.459 25,6% ▲ 11.661 13,3% ▲
2016[15] 1.161.482 25,3% ▲ 14.222 22% ▲
2017
(martie)[16] 355.832 69,6% ▲ 4.178 47,9% ▲