Skip to main content

Dacă e toamnă, e Târgul Meşterilor Populari! Ce surprize vă aşteaptă, la Muzeul Satului Bănăţean?

XPilates & Spa

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei, din Timişoara, este Târgul Meșterilor Populari.

Ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, evenimentul se va desfăşura în acest final de săptămână, urmând ca deschiderea oficială să aibă loc sâmbătă, la ora 10:00.

CITEŞTE ŞI: Pensionar ucis, pe marginea drumului! Autorul a fost prins după câteva zile

“Până acuma ne-a fost confirmată participarea a 73 de meșteri/creatori de artă populară, din care 17 sunt din Banat, iar ceilalți –  din toată țara. Mai mult, anul acesta vom avea și meșteri din Republica Moldova. Nu ratați ceramica de Baia Mare, de Târnăveni, de Horezu și de Corund, sculptura în lemn, mobilierul și uneltele”, transmit organizatorii.

Vizitatorii vor găsi şi costume populare, țesături, podoabe, cojoace, căciuli, instrumente muzicale dar şi întregul arsenal de pielărie – curele, opinci, ornamente din paie.

De asemenea vor fi extrem de multe obiecte artizanale din Constanța, Mureș, Suceava, Hunedoara, Caraș-Severin și Serbia.

CITEŞTE ŞI: Poliţişti răniţi în misiune! Un individ a intrat cu maşina în ei, pentru a-şi pierde urma

Evenimentul va avea loc la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, unde meşterii populari vor putea fi întâlniţi timp de două zile, începând de sâmbătă dimineaţa, de la ora 10:00.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Sursa de Vest See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Sursa de Vest See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Sursa de Vest See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest