Skip to main content

Dacă ai terminat liceul sau facultatea, și nu ai un job, poți beneficia de indemnizații! Ce trebuie să faci?

XPilates & Spa

Absolvenții de liceu sau facultate pot beneficia de indemnizații, imediat după finalizarea studiilor.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș trebuie să se prezinte, în termen de 60 de zile de la absolvire, la sediul de care aparțin pentru a-și depune dosarul.

Mai exact, absolvenții de liceu promoția 2025 se pot prezenta pentru înregistrare ca persoane în căutarea unui loc de muncă, etapă prealabilă și obligatorie pentru obținerea indemnizației de șomaj, în perioada 07 iunie – 05 august (inclusiv).

Credem în potențialul tinerilor și vrem să le fim alături la fiecare pas al drumului profesional. Înregistrarea la noi nu este doar o formalitate, este o oportunitate reală de a primi sprijin, consiliere și acces la locuri de muncă. Datorită conducerii ANOFM, sunt atrase fonduri europene pentru proiecte dedicate sprijinirii tinerilor, incluziunii sociale, formării profesionale, uceniciei, modernizării instituției de peste 800 de milioane de euro”, transmite Roxana Kașai, director executiv AJOFM Timiș.

Documentele necesare pentru înregistrare sunt:

  • Act de identitate original;
  • Act de studii (adeverință sau certificat de absolvire) și de calificare original. În cazul adeverinţei, pentru absolventii de liceu care nu au avut corigente, trebuie să rezulte că data absolvirii anului terminal a fost 06.06.2025.

În cazul în care absolvenții nu se înregistrează în termenul de 60 de zile, aceștia se pot prezenta ulterior pentru înregistrare, însă nu vor beneficia de indemnizație de șomaj, ci doar de servicii de informare, consiliere profesională, mediere și formare profesională.

Pentru absolvenții de studii superioare, termenul de 60 de zile începe de la finalizarea studiilor sau, dacă promovează examenul de licență în termen de 12 luni de la finalizarea cursurilor, de la data promovării acestui examen.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Sursa de Vest See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Sursa de Vest See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Sursa de Vest See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest