Skip to main content

Cu ea ne mândrim! Gimnasta Amalia Ghigoarță reprezintă Timişul la cel mai înalt nivel în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris!

XPilates & Spa

Visurile pot deveni realitate! A dovedit asta, campioana la gimnastică Amalia Ghigoarță, care la doar 17 ani, dă dovadă de forță de caracter și dedicare, având deja realizări notabile în palmares.

Calificarea la individuale, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a dovedit că tânăra campioană calcă pe urmele marilor gimnaste ale României, devenind o sursă de inspirație datorită ambiției și pasiunii cu care practică acest sport.

Dominând finalele pe bârnă și la sol în concursurile internaționale din Belgia, Franța și Grecia, tânăra gimnastă demonstrează că munca și determinarea aduc rezultate remarcabile.

Acum, lanțul victoriilor sale este completat și de punctajele obținute la probele de gimnastică de la JO 2024, unde a participat pentru prima dată. Astfel că, la subdiviziuni, la bârnă, românca a obținut 13.266 (7.866 – execuţie şi 5.400 – dificultate), la sărituri, 13.000, la sol, 13.333 și la paralele, 13.066.

Drept urmare, mândra timișeancă, cu origini din Poieni-Pietroasa, va concura în finala de individual compus.

Amalia Ghigoarţă a început să-și contureze drumul în gimnastică sub îndrumarea antrenorilor Mariana Tomceanu și Marcel Benea, în cadrul proiectului TTVC – „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de către experții în gimnastică națională, Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Din lotul gimnastelor din România, alături de Amalia Ghigoarță, participă la Jocurile Olimpice și Sabrina Voinea, Ana Barbosu, Lilia Cosman și Andreea Preda.

Fetele au reușit să obțină al 8-lea punctaj, însumând 159.497 puncte, ceea ce înseamnă că după 12 ani, echipa României s-a calificat din nou în finală.

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Bianca Albei See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Bianca Albei See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Bianca Albei See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Bianca Albei See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Bianca Albei See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Bianca Albei See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Bianca Albei See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei