Skip to main content

Cu buldozerele pe Arena Viola din Dacia! Primăria a dispus demolarea construcțiilor ridicate ilegal pe terenul respectiv!

XPilates & Spa

Continuă demolările la Timișoara! Echipele de intervenție din subordinea Primăriei au intrat în forță, în această dimineață, pe Arena Viola, acolo unde au demolat construcțiile ridicate ilegal.

Este vorba despre un bar cu terasă și vestiare, amenajate de firma MWT Sport, pe o bază sportivă care aparținea Ministerului Educației și era administrat de către Clubul Sportiv Școlar Bega.

În 2005, CSS Bega a încheiat un contract de închiriere cu MWT Sport, însă firma comercializa și băuturi alcoolice în interiorul bazei sportive pentru copii, iar acest fapt a fost reclamat de părinți Primăriei, Poliției Locale și Inspectoratului Școlar Timiș.

Situația a fost analizată, iar în baza unei dispoziții a primarului Dominic Fritz, astăzi a început demolarea construcțiilor fără autorizație din incinta terenului sportiv.

Ordinul de demolare a fost validat de instanțele de judecată după ce a fost contestat, astfel că decizia este definitivă și executorie.

“Cartierul Dacia este cel mai dens locuit cartier din Timișoara. Aici funcționează 3 școli și 2 grădinițe, niciuna din cele 3 școli nu are teren de sport cu gazon natural, iar unele nu au o sală sportivă modernă. Este revoltător că în timp ce terenul Ministerului Educației era folosit de un privat, copiii Timișoarei duc lipsă de terenuri de sport. După ce am demolat construcțiile ilegale, fac apel la Inspectoratul Școlar Timiș să deschidă cei 18.700 mp care până acum au fost îngrădiți. Voi sprijini cu tot ce pot ca toți copiii din Dacia să aibă acces la infrastructură sportivă în cartierul lor”, a spus Dominic Fritz.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Bianca Albei See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Bianca Albei See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Bianca Albei See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Bianca Albei See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Bianca Albei See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Bianca Albei See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Bianca Albei See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Bianca Albei See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Bianca Albei See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei