Skip to main content

Criza gunoaielor din Timiș, provocată intenționat de autoritățile județene! Conducerea Polaris explică modul în care fost sabotată firma

XPilates & Spa

Ies la iveală adevăratele motive pentru care, săptămâna trecută, județul Timiș s-a confruntat cu o nouă criză a deșeurilor, după noua firmă a Consiliului Județean a interzis companiei Polaris să transporte la Ghizela, gunoaiele din centrele de transfer.

A urmat paralizarea întregului sistem, pentru că nici firmele de colectare nu au mai putut să își facă treaba, iar oamenii din jumătate de județ au rămas cu gunoiul neridicat.

Alfred Simonis a profitat de ocazie pentru a da vina pe Polaris, pe care a acuzat-o că nu vrea să achite tarifele de depozitare. Adevărul este însă altul: Simonis vrea cu tot dinadinsul să distrugă firmele de salubritate care operează în prezent, pentru a face loc, uneia noi.

Pentru a-și atinge scopul, se folosește de șefii obedienți de la diverse instituții și societăți. În cazul Retim, a contat pe ajutorul șefei de la Garda de Mediu, care a închis deponeul de la Ghizela înainte de vreme, iar acum, pe conducerea Eco Serv. Societatea a preluat activitatea de la Ghizela în data de 20 octombrie, dar până acum nu a reușit să încheie contracte cu operatorii de deșeuri.

Chiar și așa, cu un tupeu ieșit din comun, conducerea firmei controlate de Simonis a tăiat facuri pe bandă rulantă deși știa că nu există bază legală.

„Polaris M Holding SRL informează public și instituțional asupra apariției unui blocaj major în circuitul deșeurilor din județul Timiș, ca urmare a imposibilității obiective de a factura și achita tariful de depozitare către operatorul Eco Serv Timiș SRL. Situația a fost generată de lipsa unui contract valabil între operatorul delegat și depozitul conform de la Ghizela, precum și de absența oricărei dispoziții legale, hotărâri a Consiliului Județean Timiș sau decizii ADID Timiș care să reglementeze temporar această relație contractuală.

Conform Contractului de delegare nr. 9468/24.07.2014 privind operarea stației de transfer și a centrelor de colectare din județul Timiș, tariful datorat de UAT-uri către Polaris M Holding SRL este compus din două elemente obligatorii:

tariful de transfer, aferent activităților desfășurate de Polaris;

tariful de depozitare, stabilit și aprobat de Consiliul Județean Timiș și ADID Timiș, care se plătește integral de către Polaris către operatorul depozitului conform de la Ghizela.

    Polaris M Holding SRL poate factura acest tarif compus numai în condițiile în care există un contract valabil cu operatorul depozitului, iar tariful aplicat este aprobat de autoritățile competente, conform Legii nr. 101/2006 și regulamentele SMID Timiș.

    În lipsa unui contract valabil și a unui tarif aprobat prin CJ Timiș și ADID Timiș, Polaris M Holding SRL nu a avut temei legal pentru a emite facturi către UAT-uri.

    În consecință:

    • nu a putut factura tariful de transfer, deși activitatea a fost prestată în integralitate;
    • nu a putut include în facturi tariful de depozitare, deoarece acesta nu era stabilit legal, iar structura tarifară nu poate fi modificată unilateral de operatorul depozitului;
    • nu a putut încasa de la UAT-uri nicio sumă aferentă depozitării.

    Această situație a condus la imposibilitatea obiectivă a Polaris de a achita tariful către operatorul depozitului, întrucât sumele respective reprezintă, prin natura delegării, venituri încasate de la UAT-uri exclusiv pentru a fi transferate către depozit, nu resurse proprii ale operatorului delegat„, transmite conducerea Polaris.

    Potrivit reprezentanților companiei, situația pune în pericol funcționarea întregului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor, generând un risc real de colaps operațional.

    În aceste condiții, conducerea firmei cere public, intervenția Consiliului Județean și a ADID, pentru rezolvarea problemei.

    Pentru ca lucrurile să revină la normal, trebuie încheierea unui contract cu firmele de salubritate care duc deșeuri la Ghizela, aprobarea oficială a tarifelor aferente, deblocarea accesului la deponeu și bunăvoință.

    Este greu de crezut că Simonis va face concesii și va rezolva situația, când își dorește exact opusul: un haos general în care el să pozeze ca salvator. Și, din această postură poate să facă ce vrea și pe câți bani are el chef.

    Distribuie pe rețele de socializare

    Comments (3)

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


    Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


    Alte articole

    Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

    Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Petronela Axinte See Full Bio

    Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

    Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Petronela Axinte See Full Bio

    Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Petronela Axinte See Full Bio

    Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Petronela Axinte See Full Bio

    Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

    Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Petronela Axinte See Full Bio

    Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Petronela Axinte See Full Bio

    Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Petronela Axinte See Full Bio

    Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

    Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Petronela Axinte See Full Bio

    Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

    În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Petronela Axinte See Full Bio

    Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

    Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Petronela Axinte See Full Bio

    Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

    UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

    Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Petronela Axinte See Full Bio

    Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

    În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Petronela Axinte See Full Bio

    Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Petronela Axinte See Full Bio

    author avatar
    Petronela Axinte