Cornelia Micicoi a depus astăzi jurământul în funcția de prefect! Noua reprezentantă a Guvernului în teritoriu, cu un picior în USR

Cornelia Micicoi a fost oficial învestită în funcția de prefect al județului Timiș.
Ceremonia a avut loc în această dimineață, la Palatul Administrativ din Timișoara, iar alături i-au fost și membri USR: viceprimarul Ruben Lațcău, senatorul Sorin Șipoș și deputatul Vlad Șendroiu.
Noul prefect a vorbit despre prioritățile mandatului său și despre viziunea sa asupra reformei administrative.
„Este o poziție extrem de onorantă pentru mine, pe care mi-am asumat-o și pe care sunt convinsă că o voi onora de asemenea cu tot ceea ce voi face în acest mandat. În primul rând, îmi doresc ca reforma Guvernului Bolojan să fie implementată, dar în același timp, cu cât mai puține costuri pentru populație. Asta va fi una din prioritățile mandatului meu. Pe plan județean, voi continua ceea ce am făcut și până acum. Am fost prezentă întotdeauna în comunități, știu județul din toate punctele de vedere. Voi continua să fiu prezentă în comunitățile locale, peste tot în județ. Voi fi un partener de dialog, voi avea deschiderea totală și voi urmări ca interesul cetățeanului să fie pus într-adevăr pe primul loc. Cred că este momentul ca politicienii să se pună în slujba cetățeanului și nu sunt cuvinte goale”, a declarat Cornelia Micicoi, noul prefect de Timiș.
Cornelia Micicoi a fost consilier județean, aleasă pe lista Alianței Dreapta Unită (USR + Forța Dreptei + PMP), însă acum urmează să devină membru cu drepturi depline USR și chiar consideră că în viitor Forța Dreptei și USR ar putea fuziona într-un singur partid.
„Forța Dreptă și USR, de fapt proiectul Alianța Dreapta Unită s-a format înainte de alegerile locale ca un proiect pe patru ani de zile. Nu a fost un proiect strict electoral. Este până la urmă pentru mine o mândrie că colegii din USR m-au invitat să fac parte din partid. Dacă mă întrebați pe mine, cred că și ceilalți colegi din Forța Dreptei, știți bine, Forța Dreptei nu este partid parlamentar, și cred că până la urmă va fi o fuziune între Forța Dreptei și USR. Asta rămâne de văzut. Asta este părerea mea strict personală, dar cu siguranță mulți dintre colegii mei, dacă nu toți, din Forța Dreptei vor dori să ajungă și în USR, pentru că USR este un partid puternic, un partid stabil, un partid care a arătat deschidere și eu cred că sunt un bun exemplu pentru acest lucru.
Noul prefect a ținut să explice și traseul său politic, dezvăluind astfel că Forța Dreptei nu a fost prima sa variantă, după ce a plecat din Pro-România, partidul în cadrul căruia a debutat în viața politică.
„Eu, practic, am făcut parte din Pro-România și al doilea partid al meu a fost Forța Dreptei. Pro-România a fost un partid care s-a desființat. Inițial, Pro-România avea ca ideologie democrație liberală de centru progresist. Între timp, s-a mai schimbat. Au venit foarte mulți colegi din PSD și ideologia a mers mai mult către centrul stânga. Practic, eu nu mi-am schimbat nici ideologia, nici direcția, pentru că eu, de formare, de orientare ideologică, sunt de centru dreapta. Și atunci, firesc a fost, ca eu și alți colegi de-ai mei, care, de fapt, eram pentru prima oară în politică atunci când am intrat în Pro-România, am ales să mergem către dreapta. Am ales, inițial, să mergem către PNL, dar, după cum știți, la PNL, conducerea națională a ales să facă alianță cu PSD-ul și asta a fost istoria acelei situații”, a explicat prefectul.
Cornelia Micicoi este absolventă a Universității Politehnica din Timișoara, cu specializare în echipamente de calcul și automatizări, respectiv optimizarea structurilor de rezistență.
Studiile de bază sunt completate de formări internaționale atestate în domeniul managementului și antreprenoriatului (Open University Business School din Marea Britanie), leadershipului (LMI International), și politicilor sociale (Harvard).
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns