Continuă tratamentele de dezinsecţie împotriva ţânţarilor, la Timișoara! Când este programată următoarea acțiune?

Municipalitatea anunță o nouă acțiune de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului, pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora.
Intervențiile sunt programate în perioada 6-12 iulie, pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori.
În acest interval este recomandată evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.
De asemenea, crescătorii de albine sunt sfătuiți ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.
„Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor). Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător”, precizează Primăria Timișoara.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Bărbat, sechestrat și amenințat cu un cuțit, chiar de fiul său! Polițiștii au intervenit de urgență
Intervenție promtă a polițiștilor la un incident șocant. Un bărbat a sunat la 112 și a cerut ajutor, după ce a fost sechestart și amenințat cu un cuțit, chiar de fiul său. Sursa de Vest See Full Bio

Universitățile românești în fața revoluției AI! Marilen Pirtea: Suntem pregătiți pentru noua generație de studenți?
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara vorbește despre transformarea procesului educațional în era inteligenței artificiale. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara devine, de mâine, capitala folclorului mondial! Începe Festivalul Inimilor
Timișoara intră, începând de mâine în atmosfera Festivalului Inimilor, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de folclor din Europa. Sursa de Vest See Full Bio

Continuă tratamentele de dezinsecţie împotriva ţânţarilor, la Timișoara! Când este programată următoarea acțiune?
Municipalitatea anunță o nouă acțiune de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului, pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6-12 iulie, pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. În acest interval este recomandată evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării […]

Și piață și parcare! Piața agroalimentară din Lipovei se reorganizează
Primăria Timișoara anunță reorganizarea pieței agroalimentare din Lipovei, de pe strada Silistra. Sursa de Vest See Full Bio

Haos în circulația tramvaielor din Timișoara, din cauza caniculei! S-a topit masticul de lângă șine
Temperaturile extreme afectează infrastructura de transport public din Timișoara, iar restricțiile în circulația tramvaielor vor fi menținute până miercuri după-amiază. Sursa de Vest See Full Bio

Un polițist în misiune a lovit cu autospeciala un copil de șapte ani, pe trecerea de pietoni, într-o localitate din Timiș! Micuțul a ajuns la spital
Un copil de 7 ani a fost rănit în urma unui accident provocat de un tânăr polițist. Sursa de Vest See Full Bio

Proba scrisă la matematică sau istorie de la Bacalaureat, amânată cu o zi din cauza caniculei!
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau istorie – din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată inițial pentru marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Sursa de Vest See Full Bio

Mii de absolvenți de liceu din Timiș au susținut astăzi, în plină caniculă, prima probă de la Bac! Aproape 8 din zece săli de examen nu au AC
S-a încheiat prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română, din cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an. Sursa de Vest See Full Bio
Baza sportivă „Costică Rădulescu”, gata în proporție de 90%! Primăria Timișoara pregătește racordarea la rețeaua de gaz
O nouă etapă importantă pentru punerea în funcțiune a bazei sportive „Costică Rădulescu”, după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții, este pregătită de administrația locală. Sursa de Vest See Full Bio
Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara, de Ziua orașului
Sport Club Municipal Timișoara aduce sportul în centrul orașului și transformă zona Uszoda și Bulevardul Nicolae Titulescu în cea mai amplă zonă dedicată sportului și mișcării în aer liber din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Mobilizare uriașă de forțe pentru găsirea unui bărbat dispărut de câteva zile, în pădure! La căutări participă și salvamontiști
Ample căutări pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 53 de ani, care a dispărut fără urmă. Sursa de Vest See Full Bio
Se topește asfaltul! Restricţii de circulaţie pe drumurile naționale și autostrăzi, pentru maşinile de mare tonaj, din cauza caniculei
Valul de căldură extremă care a lovit România crează probleme şi în trafic, în special pentru autovehiculele de mare tonaj. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Ultimele imagini înaintea tragediei! Fetița ucisă de un șofer băut, filmată alături de prietena ei
Curg râuri de lacrimi în comuna Variaș, acolo unde o fetiță de numai 10 ani a murit după un accident cumplit. Aceasta se afla pe bicicletă alături de prietena ei, în vârstă de 11 ani, când au fost lovite de o mașină, iar șoferul rupt de beat a fugit de la locul accidentului. Sursa de […]

România se topește! Cod Roșu de caniculă, cu temperaturi de 41 de grade, la umbră
Urmează unul dintre cele mai severe episoade de caniculă din această vară. ANM a emis un Cod Roșu de temperaturi extreme, valabil de astăzi, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră. Sursa de Vest See Full Bio

Tragedie, la scăldat! O fată de 17 ani a murit înecată, după ce a încercat să se răcorească într-o baltă
Intervenție de urgență a echipajelor de salvare, după ce o adolescentă de 17 ani a intrat în apă, să se răcorească, dar nu a mai ieșit. Sursa de Vest See Full Bio

Spectacol extraordinar la deschiderea Festivalului Inimilor! Baletul Național „Joc”, Ansamblul „Timișul” și actori ai Naționalului timișorean, pe scena din Parcul Rozelor
Cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor va debuta miercuri, 1 iulie, cu un spectacol de excepție în Parcul Rozelor din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Tură pe două roți prin istoria Banatului! „Stories on Wheels” ajunge la Lenauheim
Asociația Colț de Banat continuă seria evenimentelor din cadrul proiectului „Stories on Wheels – communities in motion” și invită iubitorii de ciclism și istorie la un nou velotur tematic, programat pentru 4 iulie. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns