Continental dezvoltă tehnologiile viitorului în parteneriat cu instituțiile de învățământ din România!
De peste 20 de ani, compania Continental derulează numeroase parteneriate cu instituțiile de învățământ din România pentru a asigura un cadru modern de lucru după finalizarea studiilor tinerilor care doresc să dezvolte tehnologiile viitorului.
“În colaborare cu universitățile și partenerii din sistemul de învățământ preuniversitar, am continuat la nivel național să susținem dezvoltarea educației în comunitățile în care activăm. Astfel, fie că vorbim despre introducerea de noi materii în curricula universitară, care să poată susține nevoia din ce în ce mai mare de specialiști în industrie, precum și implicarea companiei în inițierea și derularea cu succes a școlii profesionale duale, suntem activi pentru a ne asigura că toate demersurile vor crea un impact pozitiv în societate și în industrie. Avem în desfășurare parteneriate strategice cu universităţile, iar cum maşina devine acum un sistem definit de software, avem nevoie de oameni specializaţi în software, IT, tehnologie cloud, securitate cibernetică, big data, inteligenţă artificială”, spune Christian von Albrichsfeld, Country Head Continental România.
Circa 1.000 de studenți participă la stagii de internship la sediile companiei din România și la alte activități organizate de companie precum programe de practică, concursuri, vizite și prezentări. Mai mult decât atât, studenților în internship li se adaugă alții care sunt susținuți de companie prin burse de studiu și de cercetare sau care urmează cursuri ținute de specialiștii Continental la cele 20 de universități partenere.
În anul universitar 2022-2023, sediile Continental din Timișoara (Anvelope, Automotive și ContiTech) au continuat parteneriatele esențiale cu Universitatea Politehnica și cu Universitatea de Vest, ambele din Timișoara. Prin participarea activă la diferite activități care au avut ca scop formarea studenților și pentru a crea împreună posibilități de optimizare a curriculei, compania asigură un cadru potrivit de lucru după finalizarea studiilor.
Programe care vizează completarea curriculei universitare a instituțiilor de învățământ superior sunt organizate în direcția de masterat pe temele Artificial Intelligence, Cybersecurity, Machine Learning, Big Data sau Cloud Computing. Odată aprofundate aceste domenii, tinerii au ocazia să lucreze apoi în cadrul companiei pentru a contribui la creșterea industriei automotive și la construirea unui viitor al mobilității durabile.
Pe lângă parteneriatele de durată cu Universitatea Politehnica din Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, locațiile Continental din capitala Banatului au colaborări fructuoase și cu universități din Arad sau București cu care desfășoară multe proiecte de viitor.
Continental colaborează cu universitățile predând studenților discipline de interes pentru industria auto din România. Iar peste 500 de studenți au participat în ultimul an universitar la stagii de pregătire sau au efectuat practica de vară în cadrul companiei. Locațiile Continental s-au implicat și în susținerea materială și financiară a unor programe propuse de universități și organizații studențești prin care s-au dotat laboratoare sau care au presupus parteneriate în proiecte europene precum și finanțare de programe de cercetare.
În ceea ce privește învățământul preuniversitar, au existat nenumărate vizite ale elevilor și studenților în sediile companiei, organizate în cadrul programului Școala Altfel, cu scopul de a le oferi acestora șansa de a descoperi și a înțelege mai bine ce presupune ceea ce realizează Continental în orașul de pe malurile Begăi. De asemenea, implicarea în susținerea școlii profesionale duale stimulează pregătirea viitorilor tehnicieni care pot contribui la a transforma în realitate planurile de viitor din industrie. Peste 200 de actuali elevi se află, în acest an școlar, sub îndrumarea mentorilor din locațiile din țară ale companiei.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns