Skip to main content

Condiții mai bune pentru copiii și persoanele cu nevoi speciale! CJ Timiș renovează un liceu din Timișoara, dar și un centru de recuperare din Găvojdia

XPilates & Spa

Alfred Simonis nu pierde timpul deloc de când și-a preluat mandatul de președinte al CJ Timiș. După ce la începutul acestei săptămâni anunța că a găsit soluția pentru finanțarea echipei de fotbal, Poli Timișoara, astăzi a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante.

Este vorba despre Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia.

Proiectul la liceul din Timișoara prevede lucrări la Clădirea Corp C7, în urma cărora spațiul va fi mai eficient din punct de vedere energetic și mai confortabil, atât pentru elevi, cât și profesori.

Proiectul are o valoare de 3.845.566 lei, iar firma care va câștiga licitația va trebui să finalizeze lucrările în 8 luni.

În ceea ce privește centrul din Găvojdia, în proiect este prevăzută renovarea Corpului C1, astfel încât consumul de energie să fie redus, dar și pentru a spațiul într-un loc mai sigur și mai primitor pentru persoanele aflate în nevoie.

Investiția are o valoare de 5.593.890 lei, iar durata de execuție este de 12 luni.

„Aceste proiecte înseamnă mai mult decât două clădiri renovate. Elevii, cadrele didactice și persoanele vulnerabile vor avea parte de condiții mai bune, în timp ce vom reduce cheltuielile cu energia”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 43 de ani a fost sacționat dur de polițiștii timișeni, după ce a abandonat cinci pui de câine. Sursa de Vest See Full Bio

Sala Sporturilor „Constantin Jude” va găzdui, în perioada 18–19 aprilie, turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin seniori. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest