Skip to main content

CJ Timiș și Spitalul Județean solicită fonduri de aproape 200 de milioane de euro, de la Ministerul Investițiilor, pentru extinderea unității medicale!

XPilates & Spa

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, alături de Spitalul Județean Timișoara, a depus o solicitare de finanțare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.

Potrivit liderului CJT, noua construcția va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o unitate de chirurgie de înaltă precizie și o unitate ATI.

De asemenea, vor funcționa un laborator central ultramodern și un pol educațional cu multiple spații pentru studenți și medici rezidenți.

Noul corp de clădire va fi ridicat în curtea unității sanitare, va avea 5 etaje și unul retras, iar la subsol va dispune de două parcări. În plus, proiectul include și o parcare la nivelul solului, precum și spații verzi.

Valoarea investiției se apropie de 200 de milioane de euro, inclusiv TVA, iar durata de implementare prevăzută în proiect este de 60 de luni, din care 1 an pentru proiectare și 4 pentru execuție.

„Practic, noul corp va asigura conexiunea completă a tuturor clădirilor, Spitalul Județean Timișoara devenind astfel cel mai important hub medical din vestul țării(…) Anul viitor ar trebui să se termine lucrările la Centrul de Mari Arși, urmează Institutul Regional de Oncologie Timișoara și noua clădire de la Spitalul Județean pentru care am obținut avizul de oportunitate de la Ministerul Sănătății, iar acum am depus documentația de finanțare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Sănătatea timișenilor este o prioritate absolută pentru noi, de aceea continuăm să dezvoltăm proiecte în infrastructura medicală. Modernizăm unitățile sanitare, aducem aparatură de ultimă generație și, în același timp, ridicăm noi clădiri”, transmite Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Bianca Albei See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Bianca Albei See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Bianca Albei See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Bianca Albei See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Bianca Albei See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Bianca Albei See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Bianca Albei See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Bianca Albei See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Bianca Albei See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Bianca Albei See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Bianca Albei See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei