Cinci victime, dintre care patru copii, în urma unui accident! Trei mașini s-au ciocnit la Timișoara
S-a dat alarma la Timișoara, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care anunța un accident rutier grav.
Oamenii legii s-au deplasat de urgență la locul indicat și au stabilit că în accident au fost implicate trei mașini. În urma impactului, au fost rănite cinci persoane, dintre care patru copii.
Toate victimele au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
„Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, a condus un autoturism pe strada Sfinții Apostoli și Pavel, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat de 44 de ani. În urma impactului, autoturismul acestuia a fost proiectat într-un alt autoturism aflat în față, condus de o femeie de 42 de ani.
În urma accidentului au rezultat 5 victime: trei minori – o fetiță de 8 ani și doi băieți de 11 și 14 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani, precum și femeia de 42 de ani și o minoră de 9 ani, pasageră în autoturismul condus de aceasta”, transmite IPJ Timiș.
Toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au indicat că niciunul dintre aceștia nu se afla sub infleunța băuturilor alcoolice.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Atenție, timișoreni! Apar modificări în circulația mai multor linii de tramvai! Altele se suspendă temporar
Cinci victime, dintre care patru copii, în urma unui accident! Trei mașini s-au ciocnit la Timișoara
Timișoara va avea primul parc fotovoltaic! Primăria a lansat licitația pentru proiectare și execuție
Spitalul Județean Timișoara și UMF desfășoară o campanie de testare gratuită pentru depistarea virusului HPV bucal
Atenție la ambrozie! Când și cum se distruge buruiana?
Aquatim instalează noi contoare inteligente, în Timișoara. Vezi aici străzile vizate!
VIDEO Un șofer neatent a lovit în plin o ambulanță aflată în misiune! Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere
Peste 3,5 milioane de euro, investiți în digitalizarea educației și cercetării medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara
Cornelia Micicoi, la șase luni de la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș: A fost o perioadă plină de provocări și de probleme neprevăzute
Facturile explodează, după criza petrolului! Soluția la care apelează tot mai mulți români, ca să își scadă costurile
Între farsă și urgență reală! Un apel de 1 aprilie a dus la salvarea unei femei de 85 de ani, imobilizată în locuință
Jaf de proporții, în Timiș! Hoții au furat un seif cu aproape 40.000 de euro! După ce au sustras banii, au abandonat cutia de valori, pe câmp
Prima misiune economică a CCIA Timiș în Peru și Columbia deschide noi oportunități pentru companiile timișene
Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat prins sub un utilaj de foraj! A fost solicitat elicopterul SMURD
„Timișoara – Obiectiv Cinema” revine în 2026 cu finanțări pentru proiecte cinematografice!
Traseul mitei de la ARR! Procurorii DNA devoalează activitatea infracțională condusă de Cristian Anton! Interceptările îl surprind numărând banii
A fost reluat transportul public pe Bega! Primele curse ale vaporașelor, întâmpinate cu entuziasm de copii, părinți și bunici
Lasă un răspuns