Skip to main content

Ce a rămas în urma flăcărilor care au cuprins Spitalul de Psihiatrie din Gătaia?

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Spitalul de Psihiatrie din Gătaia a fost grav afectat de incendiul care a izbucnit duminică seara, la unul dintre pavilioane.

Atunci, pompierii s-au chinuit ore în șir să stingă flăcările care au cuprins întreaga clădire și care amenințau să se extindă.

CITEȘTE ȘI: Incendiu violent, la un spital din vestul țării! Zeci de bonavi, evacuați

Incendiul a fost însă atât de puternic, încât a mistuit mai bine de jumătate din pavilion.

„Este distrus acoperișul și etajul I. Parterul nu a fost afectat de foc, dar se prelinge apă, ca urmare a intervenției pompierilor. Sperăm să obținem sprijin să reabilităm acest pavilion cât de repede, ca să nu se deterioreze părțile și părțile care nu au fost afectate. Important este că structura de rezistență nu este afectată”, a explicat managerul Spitalului de Psihiatrie Gătaia, Cornelia Șargan.

Practic, au fost distruse în totalitate, cabinetele de ergoterapie, acolo und bolnavii își petreceau timpul liber desenând și confecționând diverse articole atizanale. Acestea funcționau la etajul I al clădirii.

CITEȘTE ȘI: Știm cine este de vină pentru incendiul care a mistuit o parte a spitalului din Gătaia

Parterul era destinat saloanelor și sălii de mese, de unde au fost scoase la timp paturile, noptierele, scaunele și mesele. Cel mai probabil, saltelele nu vor mai putea fi folosite, pentru că sunt îmbibate cu apă.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un bărbat de 55 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor de la protecția animalelor, după ce a bătut un câine cu brutalitate.
Autostrada A1 va fi închisă temporar astăzi, între nodurile rutiere Ilia și Holdea, pentru a permite trecerea unui convoi agabaritic de mari dimensiuni, cu destinația Termocentrala Mintia.
Asociația Prin Banat prin proiectul „Patrimoniu reîntregit” aduce împreună tehnologia, arta și implicarea comunitară pentru a salva și pune în valoare elemente arhitecturale aflate în pericol din patrimoniul Timișoarei.
BastionByMerlin continuă în weekendul 24–25 mai la Bastionul Theresia din Timișoara, cu două concerte live care aduc în prim-plan jazzul contemporan și rockul timișorean.
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, lansează un atac dur la adresa liderului AUR, George Simion, pe care îl acuză că adoptă un discurs periculos, inspirat din propaganda rusă.
Investiții noi în reinventarea spațiilor urbane din Regiunea Vest. Locuitorii de aici vor beneficia de piețe publice și parcuri moderne, zone de promenadă și spații pentru relaxare, printr-un nou apel lansat în cadrul Programului Regional Vest. 
Timp de patru zile, până în 23 mai, orașul Frankfurt este centrul global al turismului de afaceri și evenimente, odată cu deschiderea oficială a IMEX Frankfurt.