Skip to main content

Castelul Huniade rămâne închis! Se așteaptă o expertiză a lucrărilor făcute în ultimii 10 ani

XPilates & Spa

Epopeea de la Muzeul Banatului din Timișoara, continuă! Castelul Huniade rămâne în continuare închis și nu se știe cât timp va mai fi așa.

Lucrările la Castelul Huniade din Timișoara au început în urmă cu mai bine de 10 ani. Acum însă, lucrările la aripa de nord-vest, unde s-a intervenit în acest timp, ar trebui recepționate. Comisia care trebuie să recepționeze lucrarea, a spus că nu își pune parafa până atunci când investițiile făcute acolo nu vor fi expertizate de specialiști externi, pentru că există dubii în ceea ce privește calitatea lucrărilor executate.

Sunt direct interesată de identificarea unor surse de finanțare pentru a putea cât mai repede, dar acest cât mai repede este foarte relativ, aș spune eu în mod realist, ca până în anul 2021 să dăm acces publicului în Castelul Huniade. Partea de Nord-Vest, cea care a făcut obiectul lucrărilor care se realizează de 10 ani la Castelul Huniade, ar fi zona care s-ar finaliza cel mai repede, de principiu fiind realziată consolidarea acestei părții, ar trebui practc doar recondiționată și dat accept publicyului acolo pentru expoziții și acțiuni specifice ce se pot desfășura. În luna decembrie a anului 2016, constructorul ne-a notificat terminarea lucrărilor, conform legii noi am avut obligația ca în 15 zile să convocăm comisia. Au fost mici probleme, care au determinat o nouă convocare a comisiei în ianuarie. De la momentul acela și până în prezent comisia și-a desfășuruat lucrările și vă pot spune faptul că în linii mari, s-a decis de către majoritatea membrilor comisiei semnarea unui proces-verbal de amânare a recepției și efectuarea unei expertize, care, spun eu, este foarte binevenită, o expertiză care poate să ne facă o evaluare a lucrărilor executate în cei 10 ani”, spune Roxana Iliescu, vicepreședinte al CJ Timiș.

Așadar, lucrarea nu va fi recepționată până când experții din exterior nu își vor da cu părerea cu privire la intervențiile ce s-au făcut de-a lungul timpului la Castel.

Suntem la finalul unor lucrări care se desfășoară de zece ani. Nu suntem detectivi particulari și nici nu vreau să invoc vreo culpă, dar constructorul cu proiectantul și dirigintele de șantier și reprezentantul tehnic al muzeului trebuiau să fie în acord și să reglementeze lucrurile în așa manieră încât comisia să aibă la dispoziție toată documentația aferentă și toate celelalte demersuri care trebuiau făcute pentru a fi în regulă. Nu s-a întâmplat lucrul acesta”, a mai spus Roxana Iliescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Este o lucrare care a avut cel puțin patru proiecte. Au existat trei proiecte cu peste 18 dispoziții de șantier. Pentru lucrările de punere în siguranță la etajul doi, ceea ce a însemnat pericolul prăbușirii pentru etajul doi, a existat un proiect care a fost executat din aproape în aproape. Aici au apărut divergențele, având în vedere programul de control al calității, au apărut divergențe vizavi de procese verbale de calitate, de lucrări ascunse, la care proiectantul nu a fost prezent. Existând aceste dubii, comisia are dreptul să ceară expertiză”, a spus Angela Glăman, inspector superior Serviciul Strategii și managementul proiectelor – CJ Timiș.

Conform reprezentanților CJT, Castelul Huniade va fi cel mai probabil deschis în 2021, moment în care Timișoara devine capitală culturală europeană.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ