Cântăreața cheală, noua premieră pentru SALA 2023 a Teatrului Național din Timișoara!

Pentru Teatrul Național din Timișoara, finalul stagiunii 2024 -2025 deschide o nouă etapă, în tiparele profesionalismului înalt, girat de reputatul regizor Mihai Măniuțiu care revine la Naționalul timișorean cu un nou proiect: Cântăreața cheală de Eugène Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo și Vlad Zografi, spectacol ale cărui repetiții au început în această perioadă.
După succesul extraordinar al spectacolului Rambuku, câștigător al premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2017, prin alegerea acestui text, Mihai Măniuțiu confirmă încă o dată maturitatea artistică și capacitatea de asumare a trupei Teatrului Național – actori pe deplin pregătiți să abordeze complexitatea teatrului lui Eugène Ionesco, unul dintre cele mai importante și, fără îndoială, cele mai provocatoare limbaje ale tehnicii teatrale moderne.
Regizorul readuce la Teatrul Național o parte din echipa de creație cu care a construit spectacolul Rambuku – scenografii Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu (costume) și pe muzicianul Mihai Dobre (cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude). În ceea ce privește distribuția, regizorul îi convoacă din nou pe protagoniștii spectacolului din 2017, actorii Teatrului Național din Timișoara Claudia Ieremia și Ion Rizea, cărora li se alătură Matei Chioariu, Cristina Kőnig, Cătălin Ursu, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici, Marin Lupanciuc, Andrei Chifu și Darius Zet.
Mihai Măniuțiu explorează în premieră, împreună cu actorii și echipa sa de creație, o versiune timpurie a piesei, premergătoare variantei de text care se joacă de 75 de ani pe toate scene lumii, și optează pentru un final alternativ, inedit, în care Ionesco, pulverizând definitiv limbajul, demonstrează cu geniul ironiei sale caustice că dincolo de haosul gândirii există doar vidul absolut.
Spectacolul, a cărui premieră este programată pentru luna noiembrie a acestui an, va deschide în mod oficial noua sală de spectacol din Parcul Civic, redefinită ca Sala 2023.
Sala 2023 marchează începerea unei noi etape, reflectând arhitectura culturală și principiile de evoluție ale Teatrului Național din Timișoara, ca un exemplu al simbiozei dintre tradiție și avangardă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Festivalul Etniilor ajunge la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Tânără diagnosticată cu cancer, prima pacientă de la Clinica Odobescu, operată cu ajutorul noului robot chirurgical
La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Violență extremă! Două persoane au fost bătute crunt de un individ, în plină stradă
Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Lucrări în forță pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est! A fost demontată vechea structura feroviară din zona Pădurea Verde
Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega, un proiect major de modernizare a infrastructurii de apă din vestul țării
Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]
Șoferii de tir, buni de plată! Au curs amenzile pentru cei care au condus automarfarele în zonele interzise din oraș
De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns