Skip to main content

Câine legat de gât cu o sârmă și atârnat de un gard! Proprietarul, reținut de polițiști și amendat cu 12.000 de lei pentru schingiuire!

TM 2024

Un bărbat de 49 de ani a intrat în atenția polițiștilor, după ce și-a schingiuit propriul animal!

Seara trecută, în jurul orei 22.00, polițiști cărășeni au fost sesizați că un bărbat schingiuie un câine, în localitatea Bozovici. La fața locului au ajuns polițiștii de la Protecția Animalelor care au stabilit că cele sesizate se confirmă.

Mai exact, bărbatul, care era și proprietarul câinelui în vârstă de aproximativ 4 luni, ar fi legat animalul de gât cu o sârmă și l-ar fi atârnat de un gard cu scopul de a-l spânzura.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin. Pentru faptul că acel câine nu era identificat și vaccinat, proprietarul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 12.000 de lei”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Câinele a fost încredințat unei asociații pentru protecția animalelor, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Timișoara devine capitala dansului sportiv. În acest weekend găzduiește Campionatul Mondial de Dans Juniori II Standard&Timișoara Open Championship 2024, WDSF Open Standard și Latino Tineret și Adulți și DSE Children Grand Prix.
Timișorenii mai au la dispoziție mai puțin de 10 zile pentru a alege prin vot proiecte propuse de alți timișoreni și care vor fi implementate de Primăria Timișoara.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara, va organiza în zilele de 20, 26 și 27 septembrie o serie de proiecții de filme etnografice, destinate publicului larg.
După ce săptămâna trecută președintele ales al Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța obținerea autorizației de desființare a stadionului Dan Păltinișanu, a venit și vestea demarării licitației pentru demolare.
Municipiul Timișoara, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie – etapa I“, Cod SMIS 123654.
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, implementează un nou serviciu opțional pentru colectarea deșeurilor vegetale din Timișoara, ca parte a eforturilor Primăriei de a păstra străzile orașului curate și de a oferi cetățenilor o soluție eficientă pentru gestionarea deșeurilor verzi din gospodăriile proprii.