Skip to main content

Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM, un real succes!

XPilates & Spa

O nouă ediție a bursei locurilor de muncă a avut loc astăzi, la Timișoara!

Evenimentul a fost un real succes, în condițiile în care au participat aproximativ 80 de angajatori care au oferit peste 1.300 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru persoanele cu studii medii, peste 1.000, în timp ce pentru cei cu studii superioare numărul joburilor a fost mai mic, aproximativ 100. 

Astăzi am avut Bursa Locurilor de muncă genereală, în toamă vom avea bursa pentru studenți. Ne bucurăm că am avut mulți aganatori, 78, au oferit peste 1300 de locuri de muncă, cele mai multe pentru studii medii și persoane necalificate, dar și peste 100 de locuri de muncă pentru persoane cu studii superioare. Cele mai căutate domenii sunt: producția, gastronomia, asigurările, operatori, și sigur pentru studii superioare: zona de mecanică, zona de resurse umane și consultanță. Noi de câțiva ani avem și un parteneriat viabil cu penitenciarul Timișoara, atât în derularea unor programe de formare, în special pe fondurile europene, dar și în activitatea ulterioară, când deținuții sunt trecuți în viața civilă, ei beneficiază de toate măsurile active pe care noi le putem promova fără discriminare,informare, consiliere, mediere, și experiența ne arată că angajatorii nu sunt reticenți în ultim aperioadă la acest someniu, avnând în vedere că și piața muncii este extrem de dinamică și deficitară cu forță de muncă, ei venind cu competențe noi reușesc în scurt timp să se angajeze”, spune Marcel Miclău, directorul AJOFM Timiș.

ajofm 2

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă are de câțiva ani, un parteneriat cu Penitenciarul Timișoara. Colaborarea vine în special în sprijinul deținuților, care au șansa să își găsească un loc de muncă în momentul în care sunt eliberați. Mai mult decât atât, persoanele private de libertate au șansa de a sta față în față cu angajatorii, așa cum a fost cazul și astăzi, în cadrul Bursei Locurilor de Muncă.

Pentru ei este foarte important, chiar dacă poate nu pleacă de aici cu un precontract, ci faptul că stau față în față cu un angajator, unii și-au depus CV-uri, au văzut despre ce este vorba, au văzut că angajatorii nu sunt reticenți , că au posibilitatea să lucreze și după ce se eliberează pentru a avea o viață mai bună, o viață cinstită”, spue Ramona Ilieș, reprezentant Penitenciarul Timișoara. 

Bursa locurilor de muncă a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocupare Forței de Muncă Timiș. În toamnă se anunță însă, un nou eveniment de anvergură, dedicat studenților.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ