Skip to main content

Bucurie în ajun de Crăciun pentru familiile nevoiașe din zona Deta

XPilates & Spa

Bucurie mare, astăzi, pentru 60 de familii nevoiașe din Deta și din împrejurimile orașului.

În ajun de Crăciun câțiva tineri liberali au hotărât să le facă sărbătorile mai frumoase și au mers la ei acasă, dis de dimineață, cu daruri multe.

Printr-o acțiune caritabilă, menită să aducă un zâmbet pe chipul celor mai puțin norocoși, organizația de tineret PNL Deta a organizat un concert de muzică folk, susținut de Bogdan Racz și Gore Teodorescu, Tineretul Național Liberal Zona Deta a strâns donații în bani, cu care s-au făcut pachete pentru 60 de familii nevoiașe din Deta și din împrejurimi. 

Suntem deja în al treilea an în care organizăm acest gen de acțiuni, pentru că ne dorim să fim alături de aceste familii nevoiașe. Prin acest gest vrem sa le bucuram sufletul și să le aducem zâmbetul pe buze, să le înseninăm zilele, măcar puţin, acum, în prag de sărbătoare. Le mulțumim și le suntem recunoscători celor care ne-au ajutat cu donații”, a declarat Călin Roman, președinte TNL Zona Deta.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în perioada 18-20 iulie, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv „Timișoara Triathlon”. Alice TRIFU See Full Bio
Intervenție de urgență, în urmă cu puțin timp, pe Calea Stan Vidrighin din Timișoara, unde un om a căzut în gol și a rămas inconștient. Alice TRIFU See Full Bio
Dacă preferi să lucrezi în aer liber, în mijlocul naturii, atunci sunt vești bune pentru tine. Horticultura își mărește echipa de lucru. Alice TRIFU See Full Bio
Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara recomandă cetățenilor să se programeze din timp pentru eliberarea actelor de identitate! Asta în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări din această perioadă. Alice TRIFU See Full Bio
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș în calitate de partener anunță începerea proiectului ”Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș” – ID 336348. Alice TRIFU See Full Bio
Polițiștii timișoreni sunt în alertă, după un apel la 112 care anunța dispariția unei adolesecente în vârstă de 16 ani. Alice TRIFU See Full Bio
S-a gândit că economisește bani, așa că a „scăpat” de gunoaie, aruncându-le pe marginea străzii. Planul nu i-a ieșit și a ajuns în atenția polițiștilor. Alice TRIFU See Full Bio
Reprezentanții DRDP Timișoara anunță restricții de circulație pe Centura de Nord a Timișoarei. Alice TRIFU See Full Bio
Mâine, între orele 00-18, la intersecția Bulevardului Dâmbovița cu strada Ana Ipătescu se va executa o deviere de conductă, iar pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Nicolae Leonard și Frunzei iar presiunea va fi scăzută în zonele Freidorf, Dâmbovița, Calea Șagului și Alexandru Odobescu. De asemenea, tot mâine, între orele 9-16, […]
author avatar
Alice TRIFU