Skip to main content

”Bit cu bit clădim viitorul!” Ce proiect propun studenții de la Poli?

XPilates & Spa

Studenții de la Facultatea de Automatică și Calculatoare demarează o nouă ediție a unui proiect, devenit deja celebru.

Ediția din acest an vine cu o serie de noutăți precum: 5 companii noi care vor susține laboratoare, ajungând la un total de 24 în această ediție, se vor susține laboratoare la care vor putea participa studenți de la alte facultăți decât cele ce țin de IT.

Deschiderea proiectului Liga AC LABS va avea loc în data de 28 februarie 2017, în amfiteatrul Alexandru Rogojan (D1) al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara, începând cu ora 20:00.

”Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică si Calculatoare) este încântată să anunțe cea de-a VIII-a ediție a proiectului. Proiectul constă într-o serie de laboratoare susținute de marile companii de IT&C din Timișoara, pe tot parcursul celui de-al doilea semestru al anului universitar. În cadrul acestor laboratoare, studenții au ocazia să pună in practică o parte din teoria învățată, dar și să acumuleze noi cunoștințe în domenii conexe”, spun oraganizatorii.

În 2016 proiectul a ajuns la un număr record de 773 de studenți înscriși si 345 de participanți.

În cadrul deschiderii, reprezentanții celor 24 de companii partenere vor prezenta cele 33 de laboratoare pe care le vor susține în acest an.

Liga AC LABS se va desfășura pe o perioadă de patru luni, având următorul desfășurător :

❖ Deschiderea oficială a proiectului: 28 februarie 2017

❖ Înscrierea participanților: 1-5 martie 2017

❖ Perioada de teste și interviuri: 6-16 martie 2017

❖ Selecția participanților: 17-23 martie 2017

❖ Perioada de desfășurare a laboratoarelor: 27 martie – 2 iulie 2017.

Pentru a afla informații suplimentare puteți accesa site-ul proiectului: https://labs.ligaac.ro/, iar pentru a fi la curent cu cele mai noi activități puteți urmări pagina de facebook: https://www.facebook.com/ligaaclabs cât și contul de instagram: https://www.instagram.com/ligaaclabs/.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ