Bărbat găsit carbonizat într-un imobil cuprins de flăcări! Polițiștii au deschis dosar penal

Un bărbat de 47 de ani a fost găsit decedat, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unui incendiu izbucnit la un imobil din municipiul Reșița.
Potrivit polițiștilor, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 00:51, fiind semnalat un incendiu la o construcție situată pe un teren viran. Din primele verificări, focul ar fi izbucnit cu puțin timp înainte, în jurul orei 00:45.
La fața locului au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă la alte bunuri sau să pună în pericol alte persoane.
În interiorul imobilului, pompierii și polițiștii au descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat de 47 de ani. La o primă examinare, nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.
foto: arhivă
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Traseele mai multor mijloace de transport public, modificat în acest sfârșit de săptămână, pentru desfășurarea cursei „The Color Run”
Sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 19.00 vor fi instuite restricții de circulație, ca urmare a desfășurării celei de-a 9-a ediții a evenimentului sportiv The Color Run. Sursa de Vest See Full Bio

Training intensiv pentru medici neonatologi, la Spitalul ”Louis Țurcanu” din Timișoara, dedicat îngrijirii nou-născuților critici!
Timișoara găzduiește în perioada 22–23 mai, un amplu program de pregătire profesională dedicat medicilor care îngrijesc nou-născuți aflați în stare critică. Sursa de Vest See Full Bio

Andia, Mircea Baniciu și trupe locale vin la Muzeul Satului Bănățean, pentru Festivalul Înghețatei Bune
Festivalul Înghețatei Bune revine și anul acesta la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în perioada 26-28 iunie. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara a început consultările pentru noul Plan Urbanistic General care va stabili dezvoltarea orașului până în 2040
Primăria Timișoara a început primele întâlniri de lucru pentru actualizarea Planului Urbanistic General, documentul care va stabili cum se va dezvolta orașul în următorii ani. Sursa de Vest See Full Bio

FOTO Clopotele au răsunat în memoria eroilor, la Timișoara! Ziua Eroilor, marcată prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii religioase și militare dedicate Zilei Eroilor au avut loc astăzi la Timișoara, în prezența autorităților locale, reprezentanților Armatei, clerului și a numeroși cetățeni. Sursa de Vest See Full Bio
Încăierare între adolescente, după școală! Pe fir au intrat polițiștii
Polițiștii cărășeni au deschis o anchetă, după ce le-a fost adus în atenție un caz de violență între mai multe adolescente. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis comandă controale politice și protejează mafia gunoaielor și șmecherii care parchează pe spațiul verde! Lațcău lansează acuzații grave, la adresa președintelui CJT
Revoltă maximă, la vârful Primăriei Timișoara, după ce Garda de Mediu a adat o amendă de 105.000 lei pentru bolovanii amplasați prin oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Traficul rutier este îngreunat pe mai multe drumuri naționale din Timiș, din cauza lucrărilor!
DRDP Timișoara anunță că se fac lucrări ample de reparații și modernizare pe trei drumuri naționale din județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Timișorenii își pot steriliza gratuit câinii și pisicile! Iată ce pași trebuie urmați pentru a beneficia de serviciu
Primăria Timișoara continuă demersurile pentru prevenirea abandonului și a înmulțirii necontrolate a animalelor de companie, prin lansearea unui program de sterilizare gratuită. Sursa de Vest See Full Bio
Drama copilului din Dumbrăvița ajunge strigăt public! „Interziceți trotinetele electrice pentru copii!
Durere fără margini pentru familia copilului de 15 ani, care se zbate între viață și moarte, după ce a căzut cu trotineta electrică. Sursa de Vest See Full Bio
Spectacole pe picioroange, pantomimă și marionete, la festivalul „TESZT”! Producții stradale din Argentina și Brazilia ajung la Timișoara
Curând, începe a 16-a ediție a festivalului de teatru „TESZT”, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely. Sursa de Vest See Full Bio
Distracție pe cinste, lângă Timișoara! Alina Eremia, Delia, Georgiana Lobonț, dar nu numai, concertează la Zilele și Ruga Dumbrăviței
Se anunță distracție pe cinste, chiar lângă Timișoara. Timp de patru zile, în perioada 29 mai -1 iunie, Parcul Central din Dumbrăvița se transformă într-un loc plin de energie și voie bună, cu ocazia sărbătoriiri Rugii comunei. Sursa de Vest See Full Bio
Tații pot fi alături de viitoarele mamici în sala de naștere, la Noua Maternitate Odobescu
Tații pot fi prezenți la naștere la Noua Maternitate Odobescu, parte a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în anumite condiții, pentru siguranța mamei, a nou-născutului și a actului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei pe mai multe străzi din Timișoara! Aquatim anunță lucrări
Mâine, între orele 9:00-18:00, la intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Alexandru Odobescu, echipele Aquatim vor monta un cămin de sectorizare. Sursa de Vest See Full Bio
Atac dur al lui Fritz la adresa inspectorilor de mediu, în cazul bolovanilor din oraș! Îi acuză că urmează ordine politice
După ce bolovanii care au apărut la începutul acestui an lângă mai multe trotuare din oraș au stârnit reacții negative din partea timișorenilor, acum vine și reacția Gărzii de Mediu. Sursa de Vest See Full Bio

Locuitorii din Timișoara pot influența viitorul cartierului Fabric! Începe o nouă consultare publică pentru planul urbanistic
Primăria Timișoara a lansat o nouă etapă de consultare publică pentru Planul Urbanistic al cartierului Fabric, document care stabilește cum va fi dezvoltat și protejat unul dintre cele mai vechi cartiere ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio
Angajata Poștei Române, acuzată că ar fi „vândut” informații hoților din jaful de 10 milioane de lei din Timișoara, plasată sub control judiciar
O angajată a Poștei Române este cercetată penal pentru complicitate la furt calificat, în legătură cu jaful de aproximativ 10 milioane de lei produs în noaptea de 30 mai 2025 la Oficiul Poștal Timișoara 1, au anunțat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Palatul Marschall a ajuns la clanul Cârpaci, cu ajutorul politicienilor din toate partidele! Consilierii locali au votat în bloc, renunțarea la clădire
În timp ce liderii politici din Timișoara se declară revoltați că Palatul Marschall a ajuns în mâinile clanurilor de romi, realitatea din documentele oficiale arată cu totul altceva. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns