Skip to main content

Bani europeni pentru construcția căminului studențesc de la Ghiroda și pentru amplasarea de panouri fotovoltaice pe clădirile UVT!

XPilates & Spa

Universitatea de Vest din Timișoara primește finanțare prin PNRR și din Fondul pentru Modernizare al Ministerului Energiei, pentru două mari proiecte de infrastructură.

Investițiile au o valoare totală de peste 12,5 milioane euro.

Primul proiect vizează construcția unui cămin în Ghiroda, prin intermediul căruia se vor asigura 162 de locuri pentru studenții UVT. Noua clădire va respecta cerințele nZEB plus, adică va avea un consum de energie aproape egal cu zero.

Valoarea investiției este de aproape 53 milioane de lei, din care peste 47 milioane de lei finanțare nerambursabilă și aproape 6 milioane de lei contribuția UVT.

Căminul va fi construit pe o parcelă de 5.254 mp în comuna Ghiroda. Fiecare cameră va fi dotată cu mobilier funcțional integrat și va fi dotată cu toate utilitățile.

Cel de-al doilea proiect care va primi finanțare vizează dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, în vederea asigurării autoconsumului Universității de Vest din Timișoara. Valoarea investiției va fi în totalitate asigurată de Ministerul Energiei, adică aproape 13 milioane de lei.

Cu alte cuvinte, 50% din întreg consumul anual de energie al UVT va fi acoperit direct din surse regenerabile proprii. Un alt rezultat al acestui proiect vizează reducerea amprentei de carbon a UVT prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din producția energiei necesare desfășurării activității proprii.

Practic, vor fi montate panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri din patrimoniul UVT, respectiv pe acoperișurile a 25 de sedii de facultăți, cămine studențești, baze didactice și de cercetare, săli și facilități de sport, ori alte spații specifice ale universității.

„Dezvoltarea, modernizarea și investițiile inteligente în tehnologii energetice reprezintă obiective de mare importanță pentru UVT, cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării. Pentru noul cămin al UVT, cu 162 de locuri, care va fi construit în Ghiroda, o locație periurbană față de Timișoara ce se afirmă în ultimii ani ca un adevărat hub de utilități academice și de cercetare, am obținut o finanțare PNRR de peste 10 milioane euro, în timp ce pentru montarea de panouri fotovoltaice pe toate clădirile și spațiile auxiliare ale UVT și pentru instalarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile am obținut peste 2,5 milioane euro, astfel că vom reuși să trecem la un stadiu avansat al independenței energetice. Mulțumim pe această cale Primăriei Ghiroda pentru deschiderea vizionară privind dezvoltarea unui nou campus universitar. Și prin aceste investiții, semnificative ca valoare socială și financiară, contribuim la progresul Timișoarei, consolidând infrastructura și capacitățile centrului nostru universitar, pivotul central al dezvoltării comunității locale pe termen mediu și lung”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest