Skip to main content

Banatul, parte din mișcarea globală de recunoaștere a gastronomiei ca patrimoniu cultural

XPilates & Spa

Barcelona a găzduit recent primul World Gastronomy Summit, organizat de IGCAT și Guvernul Cataloniei, eveniment care a reunit lideri internaționali, reprezentanți ai instituțiilor culturale, experți, chefi și vizionari din întreaga lume.

Tema centrală a summitului a fost recunoașterea hranei ca expresie a culturii, patrimoniului și identității și a adus în atenție un adevăr profund: gastronomia nu este doar despre gusturi, ci despre cine suntem și cum alegem să ne păstrăm moștenirea vie.

La acest eveniment, Banatul a fost reprezentat de Simona Neumann, director general al Visit Timiș (Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș) și coordonator al proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028.

Participarea sa a subliniat faptul că Banatul, cu diversitatea sa culinară și tradițiile sale autentice, face parte din această conversație globală despre viitorul gastronomiei.

Summitul a oferit exemple inspiraționale din regiuni ale lumii din Europa, Asia, America de Sud, zona Pacificului, Africa și America de Nord, toate unite de dorința de a proteja biodiversitatea, de a educa noile generații și de a pune în valoare gastronomia ca resursă culturală esențială.

Declarația finală adoptată la Barcelona solicită recunoașterea oficială a hranei ca expresie culturală în agendele mondiale până în 2050, un angajament care deschide noi perspective pentru comunități și regiuni.

„Banatul se alătură acestei platforme cu responsabilitate și încredere. Candidatura noastră pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 reprezintă o oportunitate de a arăta lumii că, aici, mâncarea înseamnă tradiție, identitate și, mai ales, oameni. Este un pas esențial pentru consolidarea brandului regional și pentru implicarea comunităților noastre într-un dialog european și global despre patrimoniul culinar”, a declarat Simona Neumann, director general al Visit Timiș.

Prin participarea la acest summit, Banatul își confirmă poziționarea ca actor activ în rețeaua internațională a regiunilor gastronomice, care consideră că diversitatea culinară este o resursă de identitate și inovație.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Sursa de Vest See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Sursa de Vest See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest