Skip to main content

Bălăriile îi costă scump pe timișoreni! Polițiștii locali au dat amenzi de peste 40 de mii de lei

XPilates & Spa

Timișorenii care nu și-au îngrijit terenurile și au lăsat bălăriile să crească au fost în atenția polițiștilor locali de la Protecția Mediului.

Agenții au efectuat mai multe controale și au descoperit numeroase persoane care și-au lăsat proprietățile să devină focare de infecție și au aplicat amenzi în valoare de zeci de mii de lei.

„Anul acesta, cu precădere de la începutul verii, au fost identificate și luate măsurile legale în cazul a 113 proprietari de terenuri din zone precum N. Titulescu, V. Nicolescu, C. Săceanu, Eroilor de la Tisa, Pelinului, Calea Șagului, Gh. Doja, Constructorilor, Magnoliei, Canal Bega, Virtuții, P. Constantinescu etc. Aici au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 41.500 lei conform HCL 117/2024 pentru neasigurarea salubrizării, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, a arbuștilor de pe terenurile situate în intravilanul municipiului”, transmite Poliția Locală.

În ceea ce privește existența ambroziei, după ce anterior au fost transmise 383 somatii de către Primărie, polițiștii locali au verificat, iar ulterior au dat 30 de avertismente, pentru terenuri de pe Străzile Armoniei, Oituz, Calea Aradului, zona Metro, V. Loichița, Dafinului, Circumvalațiunii, Calea Urseni, L. Rebreanu, Gh. Ionescu, Crăițelor sau Anemonelor.

Toate terenurile urmează a fi reverificate, iar în cazul în care proprietarii nu se vor conforma și nu le vor curăța, vor fi amendați.

„Reamintim că sancțiunile prevăzute pentru necosirea buruienilor, vegetației ierboase și lemnoase de pe terenurile virane deținute sub orice formă, precum și din jurul imobilelor se sancționează cu amenzi între 2000 și 2500 de lei, conform HCL 117/2024. Potrivit Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, în cazul nerespectării măsurilor impuse în urma aplicării avertismentului, amenzile pot fi între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele juridice. Cetatenii pot semnala astfel de situații la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe emailul contact@politialoctm.ro, completează Poliția Locală.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest