Consulturi și analize medicale pentru persoanele fără adăpost din Timișoara! Acțiune la centrul „Sfântul Francisc”
Mai multe persoane fără adăpost din Timișoara au fost evaluate medical, în cadrul unei acțiuni organizate.
Mai multe persoane fără adăpost din Timișoara au fost evaluate medical, în cadrul unei acțiuni organizate.
Lucrările de reabilitare a Gării de Nord din Timișoara se apropie de sfârșit. Constructorul a finalizat și ultimul corp de clădire, C2, iar acum au mai rămas de realizat doar ultimele detalii.
Primăria Timișoara alocă 5 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță finalizarea lucrărilor de amenajare a noului sens giratoriu de la Cărpiniș.
”Pe pedale!” spre Electroruga! Anul acesta, iubitorii mersului pe bicicletă sunt invitați de Asociația Pedallez să parcurgă traseul spre festivalul din Buzad împreună.
Intervenție de urgență, în această dimineață, pentru salvarea unui om surprins sub un utilaj greu.
Vor apărea 21 de noi stații de încărcare a mașinilor electrice, în Timișoara. La doi ani de la lansarea licitației pentru realizarea, livrarea și instalarea stațiilor, Primăria a semnat contractul cu firma GENERAL SECURITY.
Un nou concept culinar își face loc pe harta orașului! Restaurantul TERRA s-a deschis oficial în cadrul Hotel Rivo by Branco și promite să aducă un suflu fresh în scena gastronomică din Timișoara.
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș anunță lansarea unui tur virtual dedicat expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, oferind publicului o alternativă de vizitare în perioada Sărbătorilor Pascale.
Polițiștii din vestul țării au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 33 de ani, cercetat pentru violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare.
Primăvara a adus un aer cosmopolit în Timișoara, unde peste 150 de studenți din toată Europa au ajuns, doar în luna martie, pentru a studia la Universitatea de Vest din Timișoara.
Un bărbat de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru viol asupra unui minor.
Circulația mijloacelor de transport în comun din Timișoara va suferi mai multe modificări în perioada 14–30 aprilie, din cauza unor restricții de trafic în zona Pieței Traian și pe strada Coriolan Brediceanu.
O nouă oportunitate pentru pasionații de tehnologie prinde contur la Timișoara. Centrul cultural FABER, alături de Growceanu, BanatIT și ABQ Institute, lansează oficial programul FABER talks tech!