Skip to main content

Autor: Sursa de Vest

restrictii trafic

Străzi închise, la Timișoara, pentru lucrări de reparații! Ce zone trebuie să evite șoferii, în perioada următoare?

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier pe mai multe străzi din oraș, în vederea realizării unor lucrări de întreținere și reparații.

Continuă lectura

Anchetă de proporții, după ce a fost descoperit un schelet uman, aproape de centrul Timișoarei! Osemintele par a fi ale unui copil

Muncitorii care fac săpături în zona Parcului Botanic din Timișoara au alertat Poliția, după ce au găsit, la o adâncime de 4-5 metri, mai multe oseminte umane.

Continuă lectura

“Cu sufletul sfâșiat de durere, facem apel la autorități”! Colegii fetiței din Timișoara ucisă de o șoferiță grăbită, scrisoare deschisă către “o lume întreagă”

A trecut mai bine de o săptămână de când viața Nataliei a fost curmată brusc, la doar 10 ani, după ce mașina în care era, alături de mama ei, a fost izbită în plin, de un alt autoturism, care circula cu viteză.

Continuă lectura

Comuna Șag, premiată la Gala „România ești TU”! S-a remarcat pentru dezvoltarea comunității prin investiții durabile

Primăria Șag a fost premiată pentru contribuția deosebită în dezvoltarea comunității prin investiții durabile, în ediția regională sud-vest a Galei „Romania eşti TU”.

Continuă lectura

Focuri de armă, în timpul unui scandal de proporții! Polițiștii au descins la locuințele suspecților, de unde au ridicat trei puști

Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la patru adrese, pentru a aduna probe într-un dosar de violare de domiciliu, loviri și alte violențe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Continuă lectura

Aquatim se implică în formarea profesională a elevilor din Timiș! Îi ajută să devină instalatori și electricieni

Începând cu anul școlar 2024/2025, Aquatim a încheiat un parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, cu Liceul Tehnologic de Vest și Primăria Timișoara.

Continuă lectura

Andreea Voica, Petrică-Miulescu Irimică și Doriana Talpeș, doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scena Filarmonicii din Timișoara, într-un spectacol care celebrează Ziua Națională a României!

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș invită timișorenii la un spectacol pe cinste, intitulat ”Din suflet de român”, organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României.

Continuă lectura

Atenție, șoferi! Restricții de circulație la intrare pe autostrada Timișoara-Arad! Se lucrează la carosabil

Circulația rutieră care permite accesul pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara-Arad este închisă, din această dimineață și până sâmbătă.

Continuă lectura

Incident șocant, după gratii! Un criminal, aflat în arest preventiv, s-a spânzurat în camera de detenție

O anchetă de amploare este în plină desfășurare, la această oră după ce un bărbat de 35 de ani a fost găsit inconștient, spânzurându-se cu elasticul de la chiloți.

Continuă lectura