Au fost puse în vânzare biletele pentru Codru Festival 2025! Grăbește-te și cumpără-ți biletul la un preț special

Nici bine nu s-a încheiat ediția din acest an a Festivalului Codru și organizatorii au dat deja start achiziționării biletelor pentru anul 2025!
Anul acesta, festivalul s-a bucurat de un succes răsunător, cu 90 de mii de fani care s-au adunat în Pădurea Verde de la marginea orașului și s-au bucurat de distracție și muzica unora dintre cei mai îndrăgiți artiști români și internaționali.

Au fost trei zile pline de distracție, zeci de ore de muzică live, mii de amintiri și fotografii și zeci de mii de inimi care au vibrat pe aceleași ritmuri.
Publicul a trăit momente de neuitat alături de Calum Scott, Editors, Faithless, Wilkinson, Subcarpați, Vama, HVNDS și mulți alți artiști, care au urcat pe scenele festivalului organizat la Timișoara.

Așadar, în urma ediției memorabile din acest an, organizatorii festivalului au anunțat că în 2025, Codru Festival va avea parte de o ediție aniversară, plină de surprize și emoții pentru fani, iar biletele au fost deja puse în vânzare.
Dacă știi deja că este un eveniment de neratat pentru tine, grăbește-te și cumpără biletele la un preț special chiar acum, de AICI.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Un tânăr de 19 ani a murit în timp ce monta un sistem de irigații, pe un teren din Timiș! Polițiștii au deschis o anchetă
Incident grav soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani. Acesta ar fi fost lovit în zona capului de un echipament, în timp ce încerca să îl monteze. Din păcate medicii n-au mai putut face nimic pentru el. Sursa de Vest See Full Bio
Performanțe remarcabile pentru studenții UVT, la hackathonul internațional BR41N.io
Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec. Sursa de Vest See Full Bio
Momente de panică după ce un bărbat înarmat cu mai multe cuțite a început să amenințe trecătorii, în plină stradă!
Momente de tensiune în municipiul Hunedoara, după ce un bărbat care avea asupra sa mai multe cuțite a fost observat în zona centrală a orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Pacienții de la Spitalul Municipal din Timișoara vor beneficia de condiții mai bune. Proiectul de modernizare a clădirii principale se apropie de final
Proiectul de modernizare a clădirii principale a Spitalului Municipal din Timișoara se apropie de finalizare, conform reprezentanților unității medicale. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent între două mașini, pe DN6! O femeie a ajuns la spital
Accident pe DN 6, pe sensul Lugoj-Timișoara, petrecut în urmă cu puțin timp! O femeie a ajuns la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara scoate la licitație spații comerciale și cabinete medicale în mai multe zone din oraș!
Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șapte spații situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Sursa de Vest See Full Bio
Modernizarea străzilor din cartierul Blașcovici avansează! Cum arată stadiul lucrărilor?
Continuă lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Blașcovici. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Sursa de Vest See Full Bio
Copenhaga și Rotterdam, noile destinații de pe Aeroportul Timișoara! Când vor începe cursele?
Timișorenii, dar nu numai, vor putea zbura de pe Aeroportul din Timișoara spre două noi destinații, lansate de compania aeriană AnimaWings. Sursa de Vest See Full Bio
Mașinile abandonate pe domeniul public abundă în Timișoara! Polițiștii locali au luat măsuri ferme
Peste 1.500 de mașini lăsate de izbeliște, pe domeniul public al Timișoarei. Este concluzia polițiștilor locali, în urma controalelor din teren. Sursa de Vest See Full Bio

Marilen Pirtea, rectorul UVT: Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică
Marilen Pirtea, rectorul universității de Vest din Timișoara, atrage atenția asupra schimbărilor prin care trece sistemul universitar. Sursa de Vest See Full Bio
Îngrijire mai bună pentru pacienții oncologici! Asociația Oncohelp Timișoara desfășoară un program de internship pentru studenții UMF
În fiecare an, mii de pacienți ajung în stadii avansate de boală, în acel punct în care vindecarea nu mai este posibilă, iar tratamentul nu mai poate schimba evoluția bolii. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1, Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Incendiu la un salon de bronzat! Un aparat a luat foc, iar flăcările au cuprins întreaga încăpere!
Un incendiu a izbucnit, în această după amiază, la un salon de bronzat situat într-un imobil de pe strada Unirii din Arad. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, reacție dură, după ce PSD și AUR au decis să răstoarne, împreună, Guvernul Bolojan! „Suveranismul” este doar o altă față a pesedismului
Președintele USR, Dominic Fritz, a lansat critici dure la adresa PSD și AUR, după decizia celor două partide de a se alia împotriva Guvernului Bolojan. Sursa de Vest See Full Bio
Doi sportivi din Ghiroda au obținut rezultate remarcabile la Mondialele de Kempo, din Turcia
Sportivii clubului CSC Ghiroda, Ariana Gherheș și Bogdan Aenoaei, au reprezentat cu succes România la Campionatul Mondial de Kempo, desfășurat în perioada 20–26 aprilie, în Antalya, Turcia. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș și ISU „Banat” explică noile prevederi privind incendiile, într-un nou seminar dedicat mediul de afaceri din județ!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș și sub egida Instituției Prefectului Județului Timiș, organizează o nouă sesiune de informare dedicată securității la incendiu. Sursa de Vest See Full Bio

Lucrări în ritm susținut pe sectorul A1 Margina–Holdea! Tunelurile avansează, iar stadiul lucrărilor a ajuns la aproape 60%
Lucrările pe sectorul autostrăzii A1 Margina–Holdea continuă într-un ritm intens, cu peste 700 de muncitori mobilizați permanent și mai mult de 200 de utilaje active pe șantier. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns