Skip to main content

Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională! Doar trei medii de 10, în Timiș!

XPilates & Spa

Așteptarea a luat sfârșit! Astăzi au fost afișate notele la Evaluarea Națională! În Timiș, trei elevi au obținut media 10.

Mediile maxime au fost obținute de trei elevi de la Colegiul Național ”CD Loga”. Alți 844 de elevi au obținut medii cuprinse între 9.00 și 9.00.

În total, în această sesiune, absolvenții de gimnaziu din județ au reușit să obțină 57 de note de 10, cele mai multe, 42 la matematică, 14 la Limba Română și una la Limba maternă.

Cea mai mică medie înregistrată la Evaluarea Națională, în Timiș, este 1.40 și a fost obținută de un elev de la Școala Gimnazială din Uliuc.

Anul acesta în județul Timiș 5.436 de elevi au terminat clasa a VIII-a, însă nu toți au participat la testare, 218 dintre aceștia fiind absenți.

Din cei 5218 de candidați prezenți, un număr de 4.336 candidați (83,10 %) au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Alți 882 candidați (16,90 %) au obţinut medii mai mici decât 5.

Pentru prima dată în istoria Evaluării Naționale, absolvenții de gimnaziu au posibilitatea de a solicita vizualizarea lucrărilor înainte de a decide asupra depunerii contestațiilor. Această opțiune este disponibilă exclusiv astăzi, între orele 14:00 și 17:00. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în perioada 4-5 iulie.

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 10 iulie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest