Artă, știință și tehnologie, la Noaptea Campusului Deschis de la UPT! Timișorenii, așteptați să exploreze o perspectivă inovatoare asupra științei!

Știința, arta și tehnologia se unesc la Noaptea Campusului Deschis, parte a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, oferind timișorenilor oportunitatea de a găsi răspunsurile pe care le caută.
„Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările” este sloganul evenimentului, aflat la a doua ediție, ce va avea loc la sediul Universității Politehnica Timișoara, pe 28 septembrie, începând cu ora 18.00.
Sub cupola explorărilor și cu credința că atunci când ai resurse bune și întrebări potrivite, răspunsurile vin de la sine, evenimentul deschide porțile către o mai bună conexiune cu știința, tehnica, arta, cercetarea prin participarea la diferite laboratoare, ateliere, experimente, instalații de artă, expoziții.
Pe parcursul unei seri, în tandem cu inițiativa europeană „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, campusul UPT prinde viață și se deschide într-un mod inedit pentru publicul larg.
Conform organizatorilor, curiozitatea va fi cuvântul-cheie al serii. Participanții vor avea acces la spații care în mod normal nu sunt deschise publicului, vor asista la experimente inedite, prezentări despre cercetarea întreprinsă în UPT, vor putea vizita expoziții în cadrul cărora vor avea parte de activități de mediere culturală și vor putea lua parte la acțiuni și ateliere de consiliere sau antreprenoriat.
„Universitatea Politehnica Timișoara și-a propus să devină o universitate deschisă, prezentă în comunitate și care își folosește toate resursele pentru a face educația, știința și cercetarea atractive și accesibile. Acesta este dezideratul din spatele evenimentului Noaptea Campusului Deschis, care anul trecut, la prima ediție, a atras peste 1000 de curioși și curioase. Ne-a surprins numărul de oameni care au subliniat că nu și-ar fi închipui posibil să viziteze spațiile universității și să descopere ce se petrece în laboratoarele de cercetare fără a avea o calitate oficială în raport cu instituția.
Îi invităm pe această cale pe toți cei care s-au întrebat vreodată ce se întâmplă într-o universitate tehnică să ne calce pragul și să descopere pe pielea lor știința și cercetarea din Timișoara. Vor putea explora laboratoare unde cadre didactice și studenți vor prezenta munca lor de cercetare, vor putea descoperi expoziții care arată că știința și arta nu sunt chiar așa îndepărtate sau vor putea petrece o seară relaxantă în inima orașului bucurându-se de ateliere, concerte sau instalații de light-art. Toate cu scopul de a aduce știința mai aproape de comunitate, pe înțelesul tuturor, într-un moment în care ne e din ce în ce mai greu să discernem adevărurile de dezinformare”, transmite Alexandru Luca, Director al Departamentului de Marketing Universitar UPT.
Cadre didactice universitare vor ține ateliere și își vor prezenta lucrările și munca de cercetare. O instalație artistică luminoasă, produsă de artista timișoreană Anda Maier, va atrage atenția asupra nevoii de spațiu verde și a patrimoniului nefolosit. O instalație de light art, coordonată de arhitectul și artistul Sebastian Comănescu, la care au participat studenți de la mai multe specializări, ne va prezenta o platformă interdisciplinară pentru tinerii interesați de artă.
Pentru o noapte, întregul campus se va transforma într-un laborator cultural-artistic care provoacă publicul să caute întrebările potrivite, punând la dispoziție trei opțiuni de trasee de vizitare: Știință&Cercetare, Artă, Interacțiune&Conectare.
Astfel că, vor putea fi vizitate 45 de laboratoare, trei expoziții de artă și arhitectură, două instalații light-art, o zonă de relaxare cu muzică, mâncare și voie bună, 15 ateliere și standuri oferite de companii și organizații neguvernamentale partenere.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns