Skip to main content

Aproape de coma alcoolică, un şofer a făcut prăpăd pe şosea! Ce au mai descoperit poliţiştii care l-au capturat?

XPilates & Spa

A băut bine, a urcat la volan şi a pornit la drum, fără să îi pese că pune şi viaţa lui şi pe a altora, în pericol.

Este povestea pe scurt a unui tânăr de 25 de ani, din Arad, care a pătruns cu maşina pe sensul opus de mers şi a lovit un alt autoturism care circula regulamentar.

Doar norocul a fost ca nimeni să nu fie rănit, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au testat pe şoferul care a provocat accidentul, cu etilotestul.

Nu mică le-a fost mirarea să vadă că tânărul de 25 de ani avea o concetraţie de 1,32 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În plus, verificările făcute de oamenii legii au scos la iveală că acesta nu avea dreptul de a conduce.

„Din primele cercetări, a reieșit că un tânăr de 25 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe str. Constantin Brâncuși, intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus. Testarea cu aparatele din dotare a tânărului au indicat o îmbibație alcoolică de 1,32 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, din verificări, a reieșit că acesta are dreptul de a conduce anulat. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi dispuse și alte măsuri preventive, dacă se impun”, transmite IPJ Arad.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest