Apel disperat, în zorii zilei! O femeie a căzut într-o fântână adâncă de 7 metri!
Mobilizare de forțe pentru salvarea unei femei care a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri.
Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 09:00, în localitatea Almaș, din județul Arad. Femeia a căzut în gol, în fântână, iar martorii au sunat la 112. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț, care au acționat pentru salvarea victimei.
„Pentru misiune au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț, cu o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad”, transmite ISU Arad.
Femeia în vârstă de aproximativ 55 ani a fost transportată la spital, în stare conștientă și cooperantă.
Lasă un răspuns