Skip to main content

APEL DISPERAT din arestul IPJ Timiş! De teama extrădării, o femeie din Turcia ameninţă cu sinuciderea!

XPilates & Spa

Situaţie alarmantă la Timişoara, unde o femeie aflată în arestul IPJ ameninţă cu sinuciderea, pentru că riscă extrădarea în Turcia.

Este vorba despre o activistă pentru drepturile omului, cunoscută ca fiind una dintre cele mai aprige contestatare ale regimului Erdogan.

Nalan Oral de orgine turcă, este în arestul IPJ Timiş, de două săptămâni, iar magistraţii refuză să îi schimbe măsura judiciară în una mai blândă, pentru că aşteaptă cererea de extrădare din partea regimului Erdogan.

CITEŞTE ŞI: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina în râu! Șoferul și un copil de 13 ani, răniți!

S-a ajuns aici după ce femeia a fost condamnată la închisoare, pentru că a criticat conducerea statului turc. A stat o vreme în puşcărie, iar când a fost eliberată a fugit din ţară.

A ajuns în Belgia, unde a primit statutul de refugiat politic, având documente în acest sens. Ba mai mult, aceste acte atestă şi dreptul de circulaţie liberă pe teritoriul Uniunii Europene.

Pe data de 8 iulie, Nalan Oral a intrat în România, pentru că îşi dorea să ajungă în Bulgaria, să îţi petreacă concediul alături de partenerul şi fiica sa.

CITEŞTE ŞI: Decolarea unui avion a eșuat! A ieșit de pe pistă, la Timișoara

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au reţinut-o, pentru că pe numele ei găsiseră o condamnare la 30 de ani de închisoare, pentru acte de terorism.

Femeia spune însă că totul i-a fost înscenat de regimul Erdogan, care acum urmează să ceară extrădarea ei. În cazul în care solicitarea Turciei va fi aprobată de autorităţile române, Oral ameninţă că se va sinucide.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest