Anunț UVT pentru selecția partenerilor în vederea depunerii proiectului cu titlul „ReConect Valea Jiului – Economie Socială pentru Reconversie”
Universitatea de Vest din Timișoara anunță organizarea unei proceduri de selecție pentru încheierea unui Acord de Parteneriat, în vederea depunerii unei cereri de finanțare prin Programul Tranziție Justă, Acțiunea ”Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”;Apel proiecte APELURILE DE PROIECTE PRIORITĂȚILE 1, 2 și 3 Sprijin pentru înființarea întreprinderilor sociale, PTJ – Prioritatea 2 ITI VALEA JIULUI , pentru depunerea proiectului cu titlul ReConect Valea Jiului – Economie Socială pentru Reconversie.
Cerințele generale pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului pentru depunerea cererilor de finanțare pentru viitoarele proiecte în cadrul Programului Tranziție Justă sunt specificate în Ghidurile: Ghidul Solicitantului – Condiții Generale programul Tranziție Justă ți Ghidul Solicitantului Condiții Specifice GHIDUL SOLICITANTULUI ACȚIUNEA DEZVOLTAREA ÎNTREPRINDERILOR ȘI A ANTREPRENORIATULUI SPRIJIN PENTRU ÎNFIINȚAREA DE ÎNTREPRINDERI SOCIALE.
Toate detaliile privind obiectivele programului, condițiile de eligibilitate ale partenerilor, obiectivul general și cele specifice ale proiectului, activitățile orientative care vor face obiectul proiectului și durata acestora, activitățile orientative în care vor fi implicați partenerii selectați, regulile generale privind partenerii în cadrul cererilor de finanțare nerambursabilă prin Programul Tranziție Justă, principiile de bază ale selecției partenerilor, criteriile de selecție și grila de evaluare, precum și formularele necesare depunerii candidaturii în format editabil sunt disponibile la următorul link:
Organizațiile interesate să participe la selecție vor depune documentele menționate anterior în format fizic, la registratura Universității de Vest din Timișoara, într-un plic cu mențiunea: “Selecție parteneri Programul Tranziție Just, Titlu proiect ReConect Valea Jiului – Economie Socială pentru Reconversie proiect propus de Universitatea de Vest din Timișoara, B-dul Vasile Pârvan, nr. 4, cod 300223, Timișoara, jud. Timiș, România, în atenția Direcției Parteneriate Instituționale și Finanțări Nerambursabile.
Termenul final de depunere a documentelor este 20.02.2026, orele 16:00 .
Solicitările de clarificări se pot trimite până la data de 18.02.2025 orele 16. Transmiterea răspunsurilor la clarificările solicitate de aplicanți se va efectua în termen de o zi lucrătoare.
Propunerile de parteneriat vor fi analizate în baza grilei de evaluare și se vor selecta și aproba în ordinea primirii lor. Rezultatul selecției va fi afișat pe site-ul instituției. Partenerul/partenerii selectați vor fi contactați în vederea depunerii documentelor justificative necesare pentru stabilirea eligibilității.
Eventualele contestații pot fi transmise în termen de o zi de la publicarea pe site a rezultatului selecție, pe e-mail sau fax.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Conferința Națională de Literație 2026, la Universitatea de Vest din Timișoara! Invitat special este Colin Harrison
Conferința Națională de Literație, ajunsă la cea de-a treia ediție, va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Ora Reciclării! Interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în mai multe școli timișene. Sursa de Vest See Full Bio

Se oprește furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețelele de distribuție
Aquatim spală rețelele de distribuție a apei, în mai multe localități din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Noi restricții au intrat în vigoare la Timișoara! Municipalitatea anunță lucrări la rețeaua de gaz
Nervii șoferilor timișoreni, puși din nou la încercare. Municipalitatea anunță noi restricții de trafic pentru lucrări la rețeaua de gaz. Sursa de Vest See Full Bio
FOTO: Primele autobuze electrice noi de mici dimensiuni vor ajunge la Timișoara în curând!
Primele autobuze electrice de mici dimensiuni, din lotul de 30 achiziționate de la firma Krasan din Turcia, vor ajunge la Timișoara în cursul lunii viitoare. Sursa de Vest See Full Bio
A vrut să își ia zborul! Cu ce viteză a putut să circule un șofer, prins de polițiști?
Un șofer de 21 de ani a dat radarul polițiștilor peste cap. A fost depistat circulând cu o viteză ce depășea cu mult limita legală. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Târgul de Paște se prelungește până la sfârșitul săptămânii
Târgul de Paște din Timișoara își prelungește perioada de desfășurare, până la sfârșitul acestei săptămâni. Sursa de Vest See Full Bio
Adăposturile pentru protecție civilă, în atenția Primăriei Timișoara! Începe reabilitarea lor
Primăria Timișoara face un prim pas concret pentru creșterea siguranței populației în situații de urgență. Lansează programul de amenajare a adăposturilor publice de protecție civilă. Sursa de Vest See Full Bio
Teatru, prietenie și emoții intense la Casa cu Iederă din Timișoara! Ce evenimente vor fi în această lună?
Timișorenii sunt invitați, în această lună, la o experiență teatrală aparte, propusă de Asociația Punct și Virgulă. Sursa de Vest See Full Bio
Ultimele zile în care te mai poți înscrie la Timotion 12! Intră în cursa faptelor bune
Mai sunt doar câteva zile până la închiderea înscrierilor pentru Timotion 12, cel mai mare eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul României. Sursa de Vest See Full Bio
CCIA Timiș consolidează parteneriatele internaționale! Noi oportunități de cooperare cu China și Turcia, pentru mediul de afaceri timișean
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a desfășurat o serie de întâlniri de lucru, la București, cu reprezentanți ai unor asociații de afaceri străine active în România, având ca obiectiv promovarea internaționalizării companiilor timișene și identificarea de noi oportunități de cooperare economică. Sursa de Vest See Full Bio

Se lucrează de zor, la Podul Muncii! A început demontarea grinzilor
După minivacanța de Paște, muncitorii de la Podul Iuliu Maniu au revenit în forță pe șantier și au început demontarea grinzilor de peste Bega. Sursa de Vest See Full Bio

Spargere la o locuință din Timișoara! Cu ce a plecat hoțul?
Un bărbat de 35 de ani va răspunde în fața legii pentru un furt comis în noapte de duminică spre luni. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Accident grav, aproape de graniță! Un tir s-a răsturnat pe câmp, după ce șoferul l-a scăpat de sub control
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, când un autocamion s-a răsturnat pe câmpul de pe marginea drumului, în apropiere de Moravița. Sursa de Vest See Full Bio

CCIAT organizează o nouă sesiune de informare: Legislația privind protecția consumatorilor – obligații și riscuri pentru operatorii economici
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici la o noua sesiune de informare privind aplicarea legislației în domeniul protecției consumatorilor și impactul acesteia asupra activității operatorilor economici. Sursa de Vest See Full Bio

Pielea devine „pânză” pentru artiști, în acest weekend, la Timișoara! Revine Convenția internațională de tatuaje
„International Tattoo Convention” revine la Timișoara și transformă din nou orașul într-un punct de referință pentru arta tatuajului. Sursa de Vest See Full Bio

Primul eveniment gastronomic din seria Banat Brunch va avea loc în acest weekend, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Evenimentul „Banat Brunch de primăvară”, organizat de Muzeul Satului Bănățean Timișoara în parteneriat cu Asociația My Banat, transformă muzeul într-un spațiu viu al tradițiilor culinare din mediul rural bănățean. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Evacuare în forță! Polițiști, jandarmi și autorități locale au descins la vila de pe Loga 52
Familia de romi care ocupa ilegal vila de pe Loga 52 a fost evacuată, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio
Alte articole
















Lasă un răspuns