Skip to main content

Anunț de ultimă oră despre Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților! Din cauza ploilor, evenimentele vor fi reprogramate

Paște Fericit!

Ziua Minorităților și Ruga Timișoarei ar fi trebuit să fie celebrate în acest weekend, însă cele două evenimente emblematice pentru oraș au fost amânate.

Organizatorii spun că au fost nevoiți să reprogrameze desfășurarea evenimentelor din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care ar fi împiedicat participanții să se bucure de toate activitățile planificate.

Așadar, Ziua Minorităților și Ruga Timișoarei își așteaptă publicul în weekendul 5-6 octombrie, în Parcul Rozelor.

Toți locuitorii orașului sunt așteptați să celebreze împreună spiritul unic al Timișoarei multiculturale, cu activități pentru toate vârstele, propuse de dimineața și până seara.

În prima zi se va organiza Ziua Minorităților, unde vor fi prezenți și ucraineni, nemți, unguri, sârbi, bulgari și evrei, iar în cea de-a doua zi se va desfășura Ruga Timișoarei.

Ambele evenimente vor umple orașul de voie bună, atmosfera fiind întreținută cu spectacole de muzică și dans, dar și de diverse activități recreative, pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari deopotrivă, precum atelierul de pictură, de bricolaj sau o plimbare muzicală cu vaporașul pe Bega.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

După ce un filmuleț în care apare vicepreședintele CJT, Alin Popoviciu, căruia Viorica de la Clejani îi cântă refrenul unei piese deocheate a devenit viral pe internet, acesta vine cu explicații publice.
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, reacționează la scandalul legat de relocarea elevilor de la Liceul Tehnic de Vest, care urmează să fie mutați în alte unități de învățământ pentru a face loc elevilor de la Colegiul „Ana Aslan”.
Aproape cinci tone de haine uzate au fost date spre reciclare, în primele două luni și jumătate de la implementarea serviciului gratuit de colectare a articolelor vestimentare, implementat de Primăria Timișoara, în parteneriat cu CVS Recycling SRL.
Mobilizare de forțe, seara trecută, în Reșița, pentru stingerea unui incendiu foarte violent, ce a cuprins un utilaj tehnologic de prelucrare a deșeurilor metalice.