Angajata unei săli de jocuri din Timișoara, tâlhărită! Agresorul a fost prins însă, la scurt timp


Incident violent seara trecută, la Timișoara! Un bărbat de 47 de ani a atacat o tânără, angajată a unei săli de jocuri din zona Traian.
Se pare că agresorul a reușit să fugă cu sumă de aproximativ 20.000 de lei.
Totul s-a întâmplat aseară în jurul ore 21.00. Bărbatul beat a intrat în local, unde a amenințat-o pe angată și a lovit-o, până a reușit să-i ia banii.
”Ieri, în jurul orelor 21.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută a pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe strada Dacilor, unde aflandu-se sub influența băuturilor alcoolice, a deposedat prin violență o femeie în vârstă de 27 de ani, angajată a societății comerciale de o sumă de bani. În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp polițiștii, au identificat și depistat, un bărbat în vârstă de 47 de ani, bănuit de comiterea faptei”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În prezent, bărbatul este audiat de catre polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, fiind cercetat pentru tâlhărie calificată.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Efort comun pentru siguranța trotinetiștilor în trafic! IPJ Timiș, AJOFM și FITT organizează un eveniment educativ
În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Voluntari vor lua cu asalt un sat din Timiș, pentru a-i reda frumusețea! Începe Color the Village
Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Accident rutier cumplit, pe o șosea din vestul țării! Trei persoane au rămas încarcerate! O femeie a murit
Nenorocire, azi-noapte, pe o șosea din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Tineretul USR se opune Guvernului tehnocrat! Cere liderilor de la nivel național să nu voteze executivul Tomac
În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bărbat din Timișoara, care recondiționa mașini, cercetat într-un dosar penal! Cantitatea impresionantă de deșeuri, descoperită de polițiști, în urma unei percheziții
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

De la valutist, la mare lider PSD. Simonis, făcut praf de Cătălin Drulă, după scandalul „șoșonilor”
Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Se caută constructor pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale 16! Primăria Timișoara pune la bătaie peste 13 milioane de lei
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Accident pe autostrada Timișoara-Arad! Un tir încărcat cu nisip s-a răsturnat în afara părții carosabile
Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Intervenție dificilă a pompierilor! Au salvat un câine căzut într-un puț adânc de 6 metri. Animalul era captiv de câteva zile
Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Aproape 200 de amenzi, la Timișoara, pentru bannerele publicitare amplasate ilegal
Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Wow! Cum va arăta complexul sportiv de la Giroc? Conform primelor randări, proiectul este spectaculos
Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Bărbat amenințat, din senin, cu cuțitul, de un străin! Individul a fost imobilizat și dus la secția de Poliție
Un bărbat de 42 de ani a cerut ajutorul polițiștilor, după ce a trăit spaima vieții lui. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Simonis a găsit un nou pretext să atace administrația Fritz: șoșonii! Cum îi răspunde primarul, după ce președintele CJT a spus că se îmbracă prost?
Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns