Anchetă la o școală din Timiș, după un accident cumplit. Un elev este în comă după ce a căzut de pe trotinetă în timpul orelor
Noi detalii ies la iveală după accidentul cumplit petrecut în Dumbrăvița, unde un copil care se deplasa cu trotineta electrică a ajuns în stare critică la spital.
Băiatul, elev al Școala Gimnazială Dumbrăvița, este comă, iar conducerea școlii a declanșat o anchetă internă, deoarece accidentul s-a produs în timpul cursurilor.
În urma impactului, băiatul a suferit leziuni extrem de grave la nivelul trunchiului cerebral și al coloanei vertebrale, fiind internat în stare critică, sub strictă supraveghere medicală.
„Elevul a părăsit incinta unității de învățământ, împreună cu alți doi colegi, și s-a deplasat cu trotineta electrică în zona limitrofă școlii. În timpul deplasării, copilul a pierdut controlul trotinetei și a fost proiectat violent pe carosabil (…) S-au declanșat deja cercetări administrative riguroase, menite să stabilească împrejurările exacte în care un elev minor a putut părăsi spațiul școlar în timpul programului, precum și modul în care au fost respectate procedurile interne privind siguranța elevilor”, transmite Adrian Nicola, directorul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița.
Reprezentanții unității de învățământ spun că vor fi analizate toate responsabilitățile și că persoanele care se vor dovedi vinovate vor răspunde conform legii.
Accidentul s-a petrecut miercuri, pe strada Făgăraș din Dumbrăvița. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată momentul în care adolescentul se prăbușește violent pe asfalt.
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Intrare gratuită la Muzeul de Artă din Timișoara, de Ziua Internațională a Muzeelor!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, sărbătorită anual în 18 mai, Muzeul Național de Artă Timișoara oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, duminică, 17 mai. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Afacerea „castelul”. Cum ajunge o fostă locație de evenimente să coste mai mult decât o clinică medicală?
Consiliul Județean Timiș a devenit locul unde interesele personale se întâlnesc discret cu banii publici, în detrimentul cetățenilor. Sursa de Vest See Full Bio
Decizie de ultimă oră, în procesul lui Dominic Fritz! Ce au hotărât judecătorii de la ÎCCJ?
Soarta primarului Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne incertă, după decizia de astăzi a magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă procesul edilului cu ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Noi oportunități de afaceri între România și Indonezia. Seminar online organizat de CCIAT
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în parteneriat cu Ambasada Republicii Indonezia, un seminar online dedicat companiilor interesate de extinderea pe piețele externe și dezvoltarea relațiilor comerciale cu Indonezia. Sursa de Vest See Full Bio
Anchetă la o școală din Timiș, după un accident cumplit. Un elev este în comă după ce a căzut de pe trotinetă în timpul orelor
Noi detalii ies la iveală după accidentul cumplit petrecut în Dumbrăvița, unde un copil care se deplasa cu trotineta electrică a ajuns în stare critică la spital. Băiatul, elev al Școala Gimnazială Dumbrăvița, este comă, iar conducerea școlii a declanșat o anchetă internă, deoarece accidentul s-a produs în timpul cursurilor. În urma impactului, băiatul a […]

Atenție! Se închide circulația rutieră și pietonală, în zona centrală a Timișoarei, pentru desfășurarea unor evenimente sportive
La solicitarea asociațiilor sportive Sight Running și Club Rally Timiș, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier și pietonal în zona centrală a orașului, pentru desfășurarea a două evenimente sportive, weekendul următor. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara, desemnată „Destinația Anului 2026” în România! Alte două distincții revin în palmaresul orașului
Timișoara a fost desemnată „Destinația Anului 2026” în România, în urma desfășurării unei competiții dedicate promovării turismului românesc, desfășurată anual. Sursa de Vest See Full Bio

Scandal sexual, în IPJ Timiș! Un polițist aruncat după gratii, pentru că a încercat să profite de o copilă
Un agent de poliție din Timiș a ajuns în arest la domiciliu după ce a fost acuzat că ar fi agresat-o sexual pe fiica unui coleg și prieten apropiat. Sursa de Vest See Full Bio
Primele utilaje noi pentru SaluT au ajuns la Timișoara. Vor fi folosite la măturat, spălat și deszăpezire
Primele două utilaje noi achiziționate de societatea Salubrizare Timișoara (SaluT) au ajuns la Timișoara și urmează să intre pe trasee în zilele următoare. Sursa de Vest See Full Bio

Lucrările de la Podul Muncii avansează! Primăria anunță modificări provizorii de trafic, în zonă
Se lucrează de zor, la Podul Muncii. Echipele de muncitori intervin, în această perioadă, la tablierul dinspre Splaiul Tudor Vladimirescu, după demontarea tablierului central peste Bega și a celui dinspre Splaiul Nicolae Titulescu. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO Imagini de infarct! Un copil de 15 ani, rănit grav, după ce a căzut de pe trotinetă
Un adolescent de 15 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de pe trotinetă, în timp ce se dădea cu viteză, alături de alți copii. Sursa de Vest See Full Bio
Ceasul de buzunar Grindeanu® sau inelul Manda®! Urmează Simonis Palace Collection®! PSD intră pe piața brandurilor premium
După ani întregi în care liderii PSD s-au ocupat de funcții, jocuri subterane și pomeni electorale pentru un electorat pe care mai întâi l-a sărăcit, acum își doresc să devină adevărate branduri. Sursa de Vest See Full Bio
Mobilizare pe centura de vest a Timișoarei! Au început oficial intervențiile pentru construcția șoselei
Șantierul centurii de vest a Timișoarei a fost deschis oficial. Pe traseul variantei de ocolire a municipiului, au fost mobilizate utilajele și echipamentele necesare execuției. Sursa de Vest See Full Bio

O mașină scăpată de sub control s-a înfipt într-un cap de pod! Două persoane au ajuns la spital
S-a dat alarma, în această dimineață, după un apel la 112 care anunța un accident rutier grav pe o șosea din județul Caraș-Severin, în care a fost implicat un singur autoturism. Sursa de Vest See Full Bio
Se suspendă temporar transportul public pe Canalul Bega, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv!
Societatea de Transport Public Timișoara anunță suspendarea temporară a transportului public pe Bega, în data de 16 mai, în intervalul orar 10:00- 13:24. Sursa de Vest See Full Bio
Scandal politic după votul privind legea antifascistă! Sorin Șipoș: PSD a găsit încă un punct comun cu AUR
Președintele USR Timiș și liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, a lansat un atac extrem de dur la adresa PSD, după ce parlamentarii social-democrați au votat, în Comisia pentru Drepturile Omului, alături de AUR, SOS și PACE, un proiect legislativ care prevede abrogarea legii antifasciste din România. Sursa de Vest See Full Bio
Drama unui salvator! O formă rară de cancer i-a schimbat viața, dar tu poți să-l ajuți
A fost mereu primul care a sărit în ajutorul semenilor greu încercați, dar acum luptă pentru propria viață și are nevoie de sprijin Sursa de Vest See Full Bio

„Master your choices”, săptămâna programelor de studii universitare de masterat revine la UVT
„Master your choices”, săptămâna programelor de studii universitare de masterat, revine la Universitatea de Vest din Timișoara săptămâna următoare. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns