Skip to main content

Alfred Simonis, la ieșirea din secția de vot: Avem obligația să lăsăm generațiilor care urmează un parcurs european al țării

XPilates & Spa

Rând pe rând, liderii politici au trecut pe la secțiile de vot.

Este și cazul președintelui Consiliului Județean Timiș și al PSD Timiș, care, pentru a-și exprima dreptul constituțional, s-a prezentat la secția amenajată în incinta Școlii Gimnaziale nr. 30 de pe strada Aştrilor.

Acesta a votat pentru ca generațiile următoare să aibă parte de un parcurs european al țării.

„Probabil că suntem în fața celui mai important vot în ultimii 35 de ani. Este vorba despre lumină și întuneric, despre democrație și dictatură. Este vorba despre decizia pe care o va lua România de a merge spre vest sau spre est. Mă gândeam zilele trecute că generațiile care au condus România după 1990, până în prezent și care conduc, în acel moment, toate au fost generații născute înainte de 1989. De-abia de acum înainte au început, sau vor apărea, în conducerea țării, în administrația publică locală, din ce în ce mai mulți copii care s-au născut după 1990 și mai ales după 2000. Abia acești copii sunt oameni care s-au născut într-o democrație consolidată, într-o țară în care există libertate de exprimare, există presă, există drepturi la care părinții noștri nici nu sperau. Avem obligația, generațiile noastre, să lăsăm o țară, generațiilor care urmează, un parcurs european, pentru ca ei să o conducă mai bine decât am făcut-o noi, decât o facem noi sau decât au făcut înaintașii noștri.

Am doi băieței, unul de aproape patru ani și unul de aproape șase ani și vreau ca ei să trăiască într-o țară în care toate aceste valori sunt valori fundamentale și nimeni nu le contestă. Știu că poate părea dramatic, însă chiar este unul dintre momentele în care o țară își poate schimba direcția sau poate păstra parcursul pe care l-a început cu sacrificii”, a declarat Alfred Simonis.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Bianca Albei See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Bianca Albei See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Bianca Albei See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Bianca Albei See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Bianca Albei See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Bianca Albei See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Bianca Albei See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei