Skip to main content

Alertă maximă! Polițiștii caută un șofer care a băgat un tânăr în spital și a fugit ca un laș, de la locul accidentului!

XPilates & Spa

Accident rutier grav, provocat de un șofer care a intrat într-o depășire periculoasă și a lovit o mașină condusă de un tânăr de 28 de ani, care circula regulamentar.

S-a întâmplat aseară, în zona localității Sâmbăta, județul Bihor, iar după impact, bărbatul care a provocat coliziunea și-a văzut în continuare de drum, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Șoferul de 28 de ani a fost rănit în accident, fiind preluat de o ambulanță și transportat de urgență, la spital.

În paralel, polițiștii au demarat o anchetă în acest caz și încearcă să afle identitatea conducătorului auto care a provocat accidentul, pentru a-l trage la răspundere.

„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o persoană, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Oradea – Beiuș, în afara localității Sâmbăta, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară a două autoturisme care se deplasau în aceeași direcție, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 28 de ani, din comuna Rieni, județul Bihor, iar apoi a părăsit locul accidentului rutier, fără încuviințarea poliției„, transmite IPJ Bihor.

Șoferul rănit a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul arată că acesta nu consumase băuturi alcoolice, înainte de a urca la volan.

De cealaltă parte, conducătorul auto care a provocat accidentul se va alege, atunci când va fi prins, cu dosar penl pentru vătămare corporală din culpă și fugă de la locul accidentului.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Sursa de Vest See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Sursa de Vest See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Sursa de Vest See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest