Alertă la Timișoara, după ce zeci de elevi și profesori de la un liceu de elită, au ajuns azi-noapte la spital, cu simptome de intoxicație! Școala a fost închisă

Decizie de ultimă oră,luată de conducerea Inspectoratului Școlar Timiș, după ce în cursul nopții, aproape 50 de elevi și profesori au ajuns la spital, cu grețuri, vărsături și diaree.
Toți cei care prezintă simptome de intoxicație provin de la Liceul CD Loga, unde din cauza situației, cursurile au fost suspendate pentru ziua de astăzi.
În cursul nopții, la unitatea școlară a ajuns de urgență un echipaj CBRN, care însă nu a identificat vreo substanță toxică.
Situația este cu atât mai ciudată cu cât liceul nu are cantină și nici nu este racordat la gaz.
„Sunt in jur de 30 de copii, vreo 12 adulti afectati de aceleași simptome! O parte internati, o parte acasa! Toata noaptea am star pe telefon, cu reprezentanti ISU, conducerea Loga! Potrivit articolului 9, alineat 3) și 4) litera b) din OME 4183/2022, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, considerând a fi o situație obiectivă, o situaţie excepțională, împreună cu conducerea unității de învățământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, și anunțând Ministerul Educației, am decis suspendarea cursurilor şcolare pentru ziua de astăzi”, anunță Aura Danielescu, inspectorul școlar general – ISJ Timiș.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Accident înfiorător! Trei tineri au „zburat” cu mașina pe câmp, după ce șoferul a pierdut controlul volanului

Hai să-ți înnoiești garderoba, la prețuri de producător! La Timișoara s-a deschis o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare!

Ca în filmele SF! La Timișoara, viitorii doctori vor învăța tehnici medicale cu ajutorul realității virtuale și mixte! Proiect de peste 2 milioane de euro

Bullyingul și violența în școli, în dezbatere la UVT! Deputatul Marilen Pirtea promite că cele mai importante concluzii vor fi transpuse în lege

Viața de stradă, greu de lăsat în urmă! De la începutul anului, polițiștii locali au ridicat peste 100 de cerșetori, însă cei mai mulți s-au întors înapoi

Transferuri de bani fără granițe! MoneyGram lansează aplicația Money Transfers în România

„Timișoara înflorită”, noua campanie de promovare a orașului! Turiștii vor descoperi cele mai instagramabile locuri, prin traseele tematice recomandate de Visit Timișoara!

Video: Tineri sechestrați și amenințați cu arme de foc ca să vândă stupefiante, copii mituiți cu droguri și hârtii impregnate cu substanțe interzise, în pușcării! Detalii șocante, dintr-un dosar în care se fac zeci de percheziții

Rupt de beat a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat! Traficul a fost blocat în această dimineață pe Calea Dorobanților!

Catastrofă financiară la Primăria Lugoj! Curtea de Conturi descoperă haosul din proiectele europene! Cinci milioane de lei, aruncate pe consultanță pentru investiții ratate

La Timișoara, primăvara vine cu noi colecții vestimentare și reduceri la Salonul Industriei Ușoare! Nu rata un eveniment de referință organizat de CCIAT

Șantier, în fața Gării de Nord din Timișoara! Primăria mută stația de taxi și extinde spațiul verde

Foto: Primele imagini cu complexul sportiv pe care CJT vrea să îl construiască la Giroc! Va fi o investiție gigantică, pe 16 hectare de teren

Desființarea claselor de seral! Amenințarea prefectului de Timiș, după ce a descoperit că profesorii sunt plătiți ca să predea în fața unor săli goale

Descoperire macabră, într-un hotel din Timișoara! Angajații au găsit cadavrul unei femei, care se cazase cu câteva ore înainte

Răzbunare sângeroasă, oprită la timp! Un tânăr înarmat cu o macetă, reținut de paznicul Liceului Calderon

Trotinetele lui Robu dispar din Timișoara! Costurile uriașe și utilizatorii puțini pun cruce sistemului TroTM

Lasă un răspuns