Skip to main content

ALERTĂ, la frontieră! Ce au descoperit polițiștii în urmă cu puțin timp?

RMN ImagisticAS

Polițiștii de frontieră din vestul țării au avut în această dimineață parte de o adevărată surpriză.

În plină zi, un grup de migranți a încercat să intre ilegal în țara noastră, prin zona localității de frontieră Vrani.

CITEȘTE ȘI: GHINION CURAT! Ce a pățit un căruțaș, la Timișoara?GHINION CURAT! Ce a pățit un căruțaș, la Timișoara?

Este vorba despre 12 cetăţeni străini, dintre care patru adulți și opt copii. „Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, polițiștii de frontieră le-au dus la sediul instituţiei pentru cercetări.În cadrul verificărilor, s-u stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, adulţii având vârste cuprinse între 32 şi 39 de ani, iar minorii între 1 și 14 ani”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.

La cercetări, adulții  au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România și intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Se fac căutări ample pentru găsirea unui bărbat de 47 de ani, despre care nimeni nu mai știe nimic, de două zile. Sursa de Vest See Full Bio
Doi pompieri au salvat un bărbat aflat în stop cardio-respirator, căzut pe stradă, imediat după ce au ieșit din tură și se îndreptau spre casă. Sursa de Vest See Full Bio
Polițiștii timișeni sunt în alertă, după ce mama unei fete de 13 ani a sunat la 112 și a anunțat dispariția ei. Sursa de Vest See Full Bio
Mâine, între orele 9:00-18:00 se va efectua relocarea unei conducte la Pasajul Inferior Solventul. Sursa de Vest See Full Bio
La o zi după ce reprezentanții CFR au anunțat închiderea traficului pietonal pe pasarela de la Gara de Nord, în vederea demolării, Ruben Lațcău se opune public acestui demers. Sursa de Vest See Full Bio
A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția Lotului 2, cuprins între Jebel – Moravița al Autostrăzii A9 Timișoara – Moravița. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest