Skip to main content

Ai avut brad natural de Crăciun? Iată cum poți scăpa de el într-un mod responsabil!

A fi om!

Sărbătorile de iarnă s-au încheiat, deci, mai devreme sau mai târziu, decorațiunile specifice perioadei vor fi depozitate până data viitoare. Cât despre timișorenii care au ales un brad natural pentru acest Crăciun, ei trebuie să știe că au la dispoziție soluții simple și eficiente pentru a scăpa de el.

Primăria Timișoara anunță că, începând de luni, Retim va colecta brazii naturali. Aceștia trebuie depuși lângă pubela neagră de deșeuri reziduale, iar reprezentanții serviciului de salubritate îi vor colecta conform unui grafic care acoperă toate cartierele orașului.

Graficul de ridicare a brazilor, pe zone,  se va desfășura astfel:

  • luni, 13.01, zonele Complex Studențesc, Stadion, Girocului, Plopi, Torontalului, Bucovina, Ciarda Roșie
  • marți, 14.01, zonele Doina, Freidorf, Braytim, Modern, Ghiroda Nouă, Circumvalațiunii, Aradului Vest, Slavici
  • miercuri, 15.01, zonele Bălcescu, Maria, Odobescu, Iosefin, Baba Dochia, Câmpului, Kogălniceanu, Telegrafilor, Mehala, Dâmbovița
  • joi, 16.01, zonele Elisabetin, Fratelia, Lunei, Kuncz, Medicinei, Tipografilor, Bogdăneștilor, Mircea cel Bătrân, Dâmbovița (Lacului)
  • vineri, 17.01, zonele Dâmbovița, Lacului, Șagului, Braytim, Fabric, Timocului, Mistral, Dorobanților, UMT, Aradului Est, Polonă, Ciarda Roșie
  • sâmbătă, 18.01, zonele Cetate – Loga, Piața 700
  • luni, 20.01, zonele Soarelui, Buziașului, Blașcovici
  • marți, 21.01, zonele Kiriac, Elisabetin, Dâmbovița – Cap II, Balta Verde
  • miercuri, 22.01, zonele Gării, Ronaț
  • joi, 23.01, zonele Elisabetin, Girocului, Steaua, Lipovei (Viilor)
  • vineri, 24.01, zonele Plăvăț II, Girocului, Lipovei (Ion Ionescu de la Brad)

Brazii sunt preluați și la centrele de colectare prin aport voluntar. Acestea funcționează pe Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00) , Calea Moșniței, nr. 2-4 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00), Str. A Imbroane, nr. 70 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00) și Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3) (L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00).

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş organizează noi programe de formare profesională adaptate nevoilor instituționale și individuale!
Creșterea alarmantă a cazurilor de cancer îi face pe cei de la Asociația Oncohelp Timișoara să extindă capacitatea centrului în care bolnavii primesc  tratamentul de care au nevoie.
În perioada 17 – 21 mai, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiș invită firmele timișene să facă parte din delegaţia de afaceri care va vizita IBA 2025 – care va avea loc la Düsseldorf, în perioada 18 – 22 mai.
A vrut să dea o mână de ajutor, dar s-a trezit în plasa unor indivizi cu gânduri necurate. Este pățania unei tinere din Timișoara, care a fost tâlhărită, pe o stradă din oraș.
Primăriile marilor orașe din regiunea de vest a țării au acum posibilitatea de a accesa bani europeni, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții în infrastructura rutieră, în modernizarea sau construirea de șosele de centură, pasaje, noduri rutiere și pasarele pietonale, pentru decongestionarea traficului.
Scene incredibile, în această dimineață, când șoferii prinși în trafic nu înțelegeau de ce una dintre mașini nu pleacă de la semafor.