ADIO Centru Multicultural pe bani europeni! Dacă îl vrea, Timișoara trebuie să îl facă pe propriile fonduri


De ceva timp se tot vorbește despre înființarea unui Centru Multicultural la Timișoara!
Mai exact, din perioada în care Clinica de Dermatologie a fost mutată pe strada Daliei, în Complexul Studențesc. Atunci, primarul Timișoarei a lansat ideea ca în fosta clădire a unității medicale să fie înființată această unitate culturală, în care să-și desfășoare activitatea toate centrele culturale, care acum funcționează în diferite zone din oraș. Pentru a realiza acest obiectiv, Primăria Timișoara s-a gândit să acceseze fonduri europene, însă acest lucru nu este posibil.
Oficialii europeni au găsit două motive pentru care proiectul nu ar fi eligibil. Practic, Primăria Timișoara ar trebui să scoată la licitație spațiile din interiorul clădirii odata ce aceasta ar fi reabilitată și nimeni nu poate da garanții că aici ar urma să funcționeze doar instituții culturale. Pe de altă parte, într-o aripă a fostei Clinici de Dermatologie încă se mai află bolnavi pe care municipalitatea refuză să-i mute din motive obiective.
“Au fost două obiecții pentru care nu ar fi putut fi aprobat proiectul european. Prima a fost că o aripă din clădire nu intră în proiect și nu e eligibilă, pentru că noi acolo mai avem bolnavi care fac radioterapie cazați. La asta noi am fi putut găsi soluții, dar nu poți să-i transporți la distanțe mari pe bolnavi și nu am vrut să-i lăsăm acolo. Apoi a mai apărut o obiecție că nu putem acorda spațiul centrelor culturale respective, pentru că ar trebui să facem o licitație, să participe oricine”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Și cum edilul-șef al Timișoarei nu vrea să renunțe la ideea de a coagula într-un singur loc centrele culturale din Timișoara, a venit cu o soluție: finanțarea proiectului din bani de la bugetul local.
„Noi nu vrem să schimbăm ținta, noi vrem ca acolo să fie institutele culturale. Vom face amenajarea clădirii pe bani de la bugetul local”, a conchis Robu.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Alice TRIFU See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Alice TRIFU See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Alice TRIFU See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Alice TRIFU See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Alice TRIFU See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Alice TRIFU See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Alice TRIFU See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Alice TRIFU See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Alice TRIFU See Full Bio






Lasă un răspuns