Skip to main content

FOTO Accident cumplit! Un mort și șase răniți, după ce trei mașini s-au ciocnit violent

Accident grav, în această după amiază, pe o șosea din vestul țării. Un om și-a pierdut viața, iar alte șase persoane au fost rănite.

Accidentul s-a petrecut pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș. Trei mașini au fost implicate.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, polițiști și ambulanțe. A fost nevoie de descarcerare pentru mai multe persoane blocate în mașini.

Pentru salvarea victimelor, la fața locului au fost mobilizate 4 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu 1 autospecială de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță pentru transport personal și victime multiple și 1 ambulanță SMURD, precum și 2 ambulanțe ale Serviciului Judetean de Ambulanță Caraș-Severin”, transmite ISU Caraș-Severin.

În primul autoturism se aflau trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată. Este vorba despre șofer care însă, era conștient și cooperant.

În cel de-al doilea autoturism erau patru persoane, dintre care trei încarcerate, două conștiente și una inconștientă, șoferul. Din nefericire, în ciuda eforturilor echipajelor, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 38 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestuia.

Celelalte 6 persoane, după ce au fost extrase și evaluate medical la fața locului, au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

În cel de al treilea autoturism se aflau cinci persoane, dintre care doi minori, care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Polițiștii cărășeni au deschis o anchetă în acest caz.

În urmă cu puțin timp, pe Centura Ocolitoare a Municipiului Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor șase. În accident au fost implicate 3 autoturisme. În acest moment cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Caraș Severin.

Traficul este restricționat momentan la locul producerii accidentului.

Sursa foto: Facebook/ISU Caraș-Severin/DRDP Timișoara

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Trafic dat peste cap şi locuri de parcare blocate, în Timişoara! În acest weekend au loc un raliu şi o paradă moto

La solicitarea ACS Women in Motorsport, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat rezervarea parcării Iancu Huniade (Parcarea Modex) de astăzi, 16.05.2024, ora 22:00, până vineri, 17.05.2024, ora 21:00.

Stop accidentelor rutiere! „Road Safety” te ajută să faci diferenţa dintre viaţă şi moarte

Cum poate fi prevenit un accident rutier tragic sau cum poţi să ajuţi un om a cărui viaţă depinde de tine? Afli totul în cadrul „Road Safety” care va avea loc în acest final de săptămână la Timişoara.

Expoziție inedită la Galeria Park! Lelia Brînda aduce în fața iubitorilor de artă ”Firul timpului”!

Artista plastică Lelia Brînda a adunat din nou o serie de lucrări pe care le aduce în fața publicului timișorean într-o expoziție intitulată ”Firul timpului”.

MONS Beach Volley Festival transformă Timișoara în plajă urbană, în acest sfârșit de săptămână!

Timișoara se pregătește pentru a treia ediție a MONS Beach Volley Festival, un eveniment unic care aduce atmosfera vibrantă a plajei chiar în inima orașului.

Video: Protest la Timișoara! Zeci de oameni cer încetarea conflictului din Fâșia Gaza

Câteva zeci de persoane și-au întânire, în această seară, în Parcul CD Loga din Timișoara, pentru a-și arăta susținerea față de palestinienii din Fâșia Gaza.

Literatură printre petale! Festivalul florilor de la Iulius Garden se întoarce la Timișoara, învăluit în parfum și culoare

Echipe de floriști din toată țara își vor prezenta parfumatele și coloratele creații, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului florilor, de la Iulius Town, în acest weekend.

Se caută „Măcelari de elită” pentru echipa care va reprezenta România la World Butchers’ Challenge 2025

10 locuri sunt disponibile în echipa „Măcelari de elită”, care va reprezenta România la cel mai prestigios eveniment mondial dedicat măcelăriei, World Butchers’ Challenge (WBC), programat anul viitor, la Paris.

Amenzi de peste 100 mii de lei, pentru constructorii care fac prăpăd pe străzile şi trotuarele din Timişoara!

Polițiștii locali timișoreni au dat amenzi de peste 100 mii de lei, în ultima lună, pe linie de mediu, pentru gestionarea proastă a deșeurilor la șantierele din oraș.