Accident cumplit, lângă Timișoara! O mașină aflată în depășire, lovită de un alt autoturism și aruncată într-un stâlp de pe marginea drumului
Impact violent, între două mașini, în urma căruia, un autoturism a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public, iar o femeie a fost preluată de ambulanță și dusă, de urgență la spital.
Accidentul s-a petrecut în comuna Dumbrăvița, de lângă Timișoara, iar în acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.
Din primele informații mașina condusă de o femeie de 41 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în același sens, dar care intrase într-o depășire și la volanul căruia era era un tânăr de 32 de ani.
Impactul a fost atât de puternic, încât mașina bărbatului a fost aruncată în afara șoselei, într-un stâlp de iluminat.
„O femeie în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe str. Țarcului dinspre str. Tudor Vladimirescu înspre str. Simfoniei, iar la intersecția cu str. Iza, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în depășire regulamentară din aceeași direcție de mers, condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, autoturismul acestuia fiind proiectat într-un stâlp de iluminat public. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 41 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite IPJ Timiș.
Ambii șoferi implicați în accident au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative,
Lasă un răspuns