Skip to main content

A sunat la 112, pentru că nu mai avea alcool! Ce a urmat a speriat personalul medical

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Un apel la 112 a pus pe jar personalul medical, după ce un bărbat a cerut ajutor specializat.

Ajunşi la locul indicat, ambulanţierii au găsit un bărbat care nu avea nicio problemă de sănătate. Avea însă o nemulţumire mare, legată de faptul că angajaţii unei terase refuză să îl mai servească cu băuturi alcoolice.

CITEŞTE ŞI: Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, la Mănăstirea Partoș!

Totul s-a întâmplat în Oradea, lângă Piaţa Nufărul, unde a ajuns un echipaj de ambulanţă tip B2.

Când şi-au dat seama că totul a fost o farsă, asistentul medical şi cei doi voluntari au încercat să îl convingă pe pacientul fals să meargă la spital, sau cel puţin să semneze că refuze transportul.

Atunci însă, lucrurile au degenerat.

CITEŞTE ŞI: Cabluri abandonate pe străzile din Timișoara, la mai bine de două săptămâni de la furtună!

Conform jurnaliştilor de la bihon.ro, bărbatul a devenit recalcitrant, şi a început să îi injure pe ambulanţieri.

Speriaţi, aceştia l-au lăsat în pace pe aşa-zisul pacient, însă trag un semnal de alarmă cu privire la apelurile false la 112.

În timp ce ambulanţa se îndreaptă spre un fals pacient, oameni care au cu adevărat nevoie de ajutor medical, au de suferit.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi tineri, aflați pe o bancă dintr-un parc din Timișoara, care păreau euforici, au atras atenția unui echipaj de la Poliția Locală, care a trecut imediat la legitimarea acestora.
Chirurgia este una dintre cele mai importante arme în lupta împotriva cancerului. În numeroase forme de boală oncologică, cancer de sân, de colon, pulmonar, ovarian, chiar și în cel rectal, excizia chirurgicală a tumorii primare este, de cele mai multe ori, primul pas al bătăliei cu afecțiunea neoplazică.
După ce un filmuleț în care apare vicepreședintele CJT, Alin Popoviciu, căruia Viorica de la Clejani îi cântă refrenul unei piese deocheate a devenit viral pe internet, acesta vine cu explicații publice.
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, reacționează la scandalul legat de relocarea elevilor de la Liceul Tehnic de Vest, care urmează să fie mutați în alte unități de învățământ pentru a face loc elevilor de la Colegiul „Ana Aslan”.
Aproape cinci tone de haine uzate au fost date spre reciclare, în primele două luni și jumătate de la implementarea serviciului gratuit de colectare a articolelor vestimentare, implementat de Primăria Timișoara, în parteneriat cu CVS Recycling SRL.
Mobilizare de forțe, seara trecută, în Reșița, pentru stingerea unui incendiu foarte violent, ce a cuprins un utilaj tehnologic de prelucrare a deșeurilor metalice.