Skip to main content

A început plata taxelor și impozitelor, la Timișoara! Vezi aici câți contribuabili și-au achitat dările locale, în prima oră

XPilates & Spa

La Timişoara a început plata taxelor şi impozitelor locale, iar în prima oră, aproape 600 de persoane s-au grăbit să şi le achite.

Mai exact, este vorba despre 567 de contribuabili. Dintre aceștia, 234 au efectuat plăți online, 172 au achitat taxele la oficii poștale, iar 161 la ghișeele Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara.

Cei care achită dările anticipat până la data de 31 martie beneficiază de o reducere de 10%. Totodată, municipalitatea acordă scutiri de impozit pentru anumite categorii de imobile, beneficiari și activități (de exemplu persoane cu venituri mici, asociații care prestează servicii sociale, scutiri pentru persoanele care și-au reabilitat termic imobilul).

Reamintim, taxele și impozitele locale pentru 2025 au fost ajustate doar cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică, respectiv cu 10,4%, conform legislației fiscale. În cazul clădirilor nerezidențiale, pentru anul 2025, cota de impozitare a fost stabilită la 1,7%, urmând o scădere progresivă până în 2027. 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Sursa de Vest See Full Bio

Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Sursa de Vest See Full Bio

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Sursa de Vest See Full Bio

People repair and assemble bicycles in a bright indoor workshop with tools on tables and onlookers nearby.

Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Sursa de Vest See Full Bio

Tribunalul Timiș anunță suspendarea parțială a activității de judecată, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet, față de prevederile noii legi a salarizării. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara marchează rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept, la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara continuă acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building with curved façade and a flag on a sunny street, labeled Politehnica on the top center.

Absolvenții de liceu care își doresc să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie, începând de astăzi, 1 iunie, pentru admiterea la studiile universitare de licență. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați joi, 4 iunie, la o petrecere specială pe apă, organizată de comunitatea Launmomentdat pe barca Pelican, cu plecare de la D’arc pe Mal. Sursa de Vest See Full Bio

Conflict sângeros, azi noapte, în zona Lacului Surduc, unde un bărbat a fost ucis cu bestialitate, de un cunoscut. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a middle-aged man with short hair wearing a dark jacket outdoors near rocks.

Zi tristă, pentru familia, apropiații și comunitatea din Pesac, după ce primarul comunei, Cornel Toma, a murit la vârsta de 57 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest