A furat din mai multe mașini, iar acum a ajuns pe mâna polițiștilor!

A încercat să își rotunjească veniturile, furând din mai multe mașini, însă a ajuns pe mâna polițiștilor.
Oamenii legii au fost anunțați că un bărbat a profitat de faptul că o mașină avea geamul portierei din dreapta deschis și a furat un telefon și un portofel după care s-a făcut nevăzut. S-a întâmplat la începutul acestei luni, ziua în amiaza mare.
Au început de îndată cercetările și au identificat suspectul, fiind vorba despre un tânăr de 27 de ani, care este bănuit și de alte patru furturi din mașini.
„Din verificările efectuate s-a constatat faptul că în Timisoara au fost înregistrate mai multe fapte de furt calificat, din interiorul autoturismelor, prin spargerea geamului unei portiere, existând bănuiala rezonabilă că au fost săvârșite de același bărbat”, transmite IPJ Timiș.
În urmă cu două zile, tânărul a fost depistat pe strada Calea Moșnitei din Timișoara și a fost dus secția de poliție pentru a fi audiat. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru furt și 4 infracțiuni de furt calificat, săvârșite în stare de recidivă.
În aceeași zi, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Totodată, oamenii legii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința tânărului, de unde au confiscat mai multe dovezi. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Bianca Albei See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Bianca Albei See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Bianca Albei See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Bianca Albei See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Bianca Albei See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Bianca Albei See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Bianca Albei See Full Bio
Polițiștii din vestul țării, în alertă! Caută un cioban care a dispărut fără urmă
Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Bianca Albei See Full Bio

Gală de Operă și Operetă la Timișoara! Tineri soliști și artiști consacrați, pe aceeași scenă!
Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara caută constructor pentru a doua etapă a proiectului Multiplexity! Clădirile industriale și curtea fostului depou de tramvaie vor fi complet transformate!
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru cea de-a doua componentă a proiectului Multiplexity, care vizează transformarea fostului depou de tramvaie într-un hub cultural și tehnologic. Bianca Albei See Full Bio

DAS Timișoara începe plata ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentelor pentru energie
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Bianca Albei See Full Bio
VIDEO: Șofer, pus la pământ și încătușat de polițiști, după o urmărie în trafic! De ce a încercat să scape de agenți?
Urmărie în trafic, pentru capturarea unui șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, aflați în patrulare. Bianca Albei See Full Bio
Sardinia, mai aproape de Timișoara! Zbor direct către Olbia, poarta de acces spre nordul insulei
Compania aeriană AnimaWings anunţă introducerea unei noi rute de pe aeroportul din Timişoara. Bianca Albei See Full Bio
Învață să îți întreții și să îți repari singur bicicleta! Atelier tematic, la Casa Tineretului din Timișoara
Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Bianca Albei See Full Bio

Program redus la Tribunalul Timiș! Protest împotriva prevederilor noii legi a salarizării
Tribunalul Timiș anunță suspendarea parțială a activității de judecată, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet, față de prevederile noii legi a salarizării. Bianca Albei See Full Bio

Universitatea de vest din Timișoara își premiază studenții care au obținut rezultate excepționale la concursuri naționale și intrenaționale
Universitatea de Vest din Timișoara marchează rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept, la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026. Bianca Albei See Full Bio

Amenzi de peste un milion de lei, date de ITM Timiș, luna trecută! Cele mai multe sancțiuni au fost pentru munca la negru
Inspectorii de muncă au efectuat, pe parcursul lunii mai, mai multe acțiuni de control pe raza județului Timiș. Bianca Albei See Full Bio

Accident teribil, provocat de un șofer care mergea pe liniile de tramvai! Trei victime, printre care și un copil
Impact violent, soldat cu trei victime, în această seară, pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio






Lasă un răspuns